La momentul actual, încălzirea este una dintre cele mai mari costuri casnice pentru majoritatea consumatorilor de energie. Mai ales acum, în mijlocul iernii, când trebuie încălzită nu doar apa, ci și încăperile, iar, după cum cunoaștem toți, consumul de combustibil poate atinge valori exagerate, în special pentru locuințele mari.

       Astfel, un cazan cu condensare te poate salva de costuri mari la factura de gaz! Este una dintre cele mai promițătoare tehnologii moderne care permite economia sistemelor de încălzire, întrucât cazanele în condensație consumă cu până la 35% mai puțin decât centralele convenționale. Totuși, de ce un cazan în condensație este atât de econom și de ce ar trebui să optezi pentru acest tip, afli în rândurile de mai jos.

De ce un cazan în condensare este mai econom decât unul convențional?

        Pentru a înțelege acest lucru, ar trebui să afli mai întâi cum acesta funcționează de fapt. E adevărat, combustibilul pentru cazanele în condensație este același ca gazul lichefiat sau gazul natural, însă gazul natural este mai des folosit în viața de zi cu zi, în timp ce gazul lichefiat este mai industrial. De fapt, denumirea cazanului în condensație a apărut datorită capacității sale de a asimila căldura „ascunsă” din produsele de ardere, energia cinetică a apei fiind produsă atunci când vaporii de apă se condensează. 

      Tehnologia se bazează pe legile fizicii, astfel că arderea combustibilului eliberează dioxid de carbon și apă. Pe măsură ce lichidul se evaporă, eliberează energie termică. Condensul de vapori permite „returnarea” căldurii (energiei) pierdute, crescând astfel eficiența sistemului.

     Cazanele cu condensație au schimbătoare de căldură speciale pentru formarea condensului. Acesta din urmă absoarbe căldura degajată în timpul condensului și o transferă în lichidul de răcire (apa de proces).  

Întreținerea cazanelor în condensare 

      Un alt motiv pentru care mulți optează pentru astfel de cazane este, bineînțeles, întreținerea. De regulă, toate componentele cazanului cu condensare sunt ușor accesibile, ușor de curățat și ușor și ieftin de înlocuit piesele. De exemplu, întregul suport al arzătorului poate fi rotit cu ușurință în scopuri de întreținere, astfel încât lucrările de service pot fi efectuate cu cel mai mic efort.   

       În general, mentenanța acestora se bazează pe confortul maxim și cel mai mic consum posibil. Prin urmare, curățarea și întreținerea regulată a cazanului ajută, la fel, la reducerea consumului de combustibil.

       În concluzie, cazanele în condensare sunt întotdeauna mai eficiente din punct de vedere energetic decât cazanele convenționale și pot reduce semnificativ factura la gaze. Astfel că, fiind instalat și întreținut corespunzător, un cazan în condensație se va dovedi, fără îndoială, o investiție de lungă durată și profitabilă pentru oricine.  

       Nu știi unde găsești cel mai bun cazan în condensație, care să te însoțească mulți ani de zile? Contactează magazinul Amber-Term. Aici vei găsi cea mai bogată gamă de  cazane pe gaz  și prețuri foarte avantajoase.

Distribuie articolul: