Scriu acest articol fix din patul din care încă nu m-am ridicat azi. Frunzăresc rețelele de socializare și mă minunez de iscusința și hărnicia femeilor din Moldova. Aici vezi cozonaci puhavi, dincolo – răcituri și sarmale, dincoace o mămică întreabă ce să cumpere ca să pună sub brad pentru florile vieții. Din altă parte – sfadă pentru programările la coafor și manichiură.

Deci pentru femeia din Moldova sărbătorile sunt un fel de cursă cu obstacole. Prăjim în 3 tigăi concomitent în timp ce la baie se spală rufele că doar n-om mai intra în noul an cu boarfe murdare în coș. După ce întindem rufele, ar fi necesar de dat cu aspiratorul și de șters parful, că uite acuma-i ora 9 seara și vin oaspeții.

Cetele de urători tot vin și vin și trebuie primiți. Hainele de îmbrăcat la masa de sărbătoare – călcate. Cadourile – împachetate frumos și puse sub brad. Iar ție îți trebuie urgent o mască care să ascundă cearcănele și oboseala. Nu mai vorbim de zecile de apeluri și răspuns la mesaje, așa că ții telefonul cu o mână iar cu cealaltă amesteci salata de bețișoare de crabi.

Soții, însă, în vremea aceasta, obișnuiesc să se relaxeze la televizor sau, în cel mai bun caz, să ducă gunoiul sau să aranjeze bradul. Fierul de călcat, plita, aspiratorul – nu, astea-s periculoase pentru bărbat și strică spiritul sărbătorilor. Chiar și la cumpărături se merge cu chiu cu vai. De ce?

Oare să aibă dreptate bunicile că așa e de când lumea și, până la urmă, noi singure suntem vinovate că ni s-au urcat în cap și soți, și copii, și cumătrii, și nănași? Sau poate e o chestie de educație? Că dacă băiețelul a văzut acasă că mama își rupe spatele cu gătitul, curățenia, cumpărăturile, care vor fi șansele ca, la maturitate, să fie el mai implicat? Șansele vor fi nule.

Motiv din care ar trebui implicată toată familia în treburile casnice per general, iar în cele ce țin de pregătirea de sărbători – în special. Nu, nu i-or cădea mâinile soțului dacă va da cu aspiratorul în salonul unde se va distra inclusiv cu prietenii lui. Nu i se va întâmpla nimic fiicei dacă va lăsa puțin pe stop desenul animat cu Elsa și va curăța, pentru salată, ouăle de coajă. Și absolut nici o tragedie nu va rezulta din faptul că fiul va duce gunoiul sau va aranja tacâmurile pe masă.

De ce ne-am deprins oare să facem totul singure iar seara, când vin oaspeții și trebuie să luăm parte și noi la veselia generală, nu mai putem de oboseală? Nu, anul acesta și toți cei ce vor veni ar trebui să introducem careva schimbări.

De pildă eu, fiind în ospeție la țară, mă înverșunasem să fac singură focul în sobe, să tai salatele, să primesc urătorii și să pregătesc camerele de primit oaspeți. După care m-am gândit că dacă ne implicăm toți din familie, avem șansele să stăm toți la televizor sau să ciocnim noi între noi o cupă de șampanie până vin oaspeții. Să ne îmbrățișăm și să mulțumim unul altuia pentru răbdare, dăruire, dragoste și grijă.

Așadar, încă nu m-am dat jos din pat, dar focul deja arde în sobe. Fii-meu primește urătorii și adaugă și el un „Hăăăăi – hăăăăi!” împreună cu ei, iar eu pot liniștită să mă apuc de prepararea salatelor preferate ale familiei. Până după masă, în trei, le reușim pe toate.

Pentru că lucrurile frumoase se fac împreună. Și sunt cu atât mai prețioase dacă adună energia întregii familii, indiferent de gen și ierarhie.

Distribuie articolul: