Controversatul influencer online Andrew Tate a fost reținut în România, fiind acuzat de trafic de persoane, viol și constituire a unui grup infracțional organizat, anunță The Guardian.

Fostul kickboxer și vedetă de reality TV, care a fost interzis pe mai multe platforme de socializare din cauza comentariilor misogine și discursurilor de ură, a fost arestat alături de fratele său și de alți doi suspecți. Aceștia ar urma să fie reținuți pentru 24 de ore, au precizat procurorii de la DIICOT (unitatea de combatere a crimei organizate) într-o declarație după ce au făcut percheziții la proprietățile acesta din București.

Frații Tate fac obiectul unei anchete penale din aprilie. Ei au refuzat să comenteze, dar avocatul lor a confirmat că au fost reținuți.

Un purtător de cuvânt al lui Tate a declarat pentru Daily Mirror că nu a putut oferi niciun detaliu cu privire la aceste rapoarte. „Cu toate acestea, Andrew și Tristan Tate au cel mai mare respect pentru autoritățile române și vor asista și ajuta întotdeauna în orice fel pot.”

Potrivit unei declarații, au fost identificate șase femei care ar fi fost exploatate sexual de către grupul infracțional organizat.

Sursa foto:: Reuters

„Cei patru suspecți (…) se pare că au creat un grup infracțional organizat cu scopul de a recruta, găzdui și exploata femei, obligându-le să creeze conținut pornografic menit să fie văzut pe site-uri specializate, contra cost. Acestea ar fi obținut sume importante de bani”, au declarat procurorii.

Andrew Tate a devenit renumit pe TikTok, din cauza clipurilor sale în care promovează masculinitatea toxică. Din cauza discursului misogin, acesta a fost interzis pe Facebook, Instagram și TikTok. Andrew Tate s-a mutat la București cu 5 ani în urmă.

Distribuie articolul: