De foarte mult timp nu ai vizionat ceva care să te facă să râzi până la lacrimi? Uite că astăzi noi îți spunem unde poți să obții acest lucru. Spectacolul care îți va oferi nu doar zâmbete, dar și mesaje care te vor pune pe gânduri. „Colivia cu nebune” de Jean Poiret, în regia lui Slava Sambriș, este despre familii tradiționale, despre preconcepții, dar mai ales despre dragoste, care poate fi în mai multe forme, dar și culori.

Percepțiile și valorile de viață pentru fiecare dintre noi sunt diferite. De fapt, chiar NORMALITATEA pentru mine este una, iar pentru tine alta. Așa cum a fost și pentru personajele din comedie. Spectacolul  „Colivia cu nebune” nu are mari lecții de viață, după cum ne-am obișnuit noi deja să vedem în alte spectacole. Ba din contra, aici totul mi se spune și arată direct în față. „Hohotele” de fapt ne duc spre o analiză, spre o cercetare și spre înțelegerea că e ok să nu fii ca ceilalți. Totodată, spectacolul ne arată cum, de fapt, mulți oameni încearcă să se ascundă și să nu-și arate propriile dorințe și valori asupra vieții.

Așadar, în spectacol vei descoperi istoria unei familii de homosexuali, care sunt nevoiți să facă cunoștință cu o familie „tradițională”, unde tatăl este politician și care militează exact pentru morală, credință și pentru familie cu: „un bărbat, o femeie, un copil și un crucifix”. Cu siguranță o familie creștină nu ar accepta o familie unde e un bărbat, un tranvestit și aceștia au și un băiat împreună, nu-i așa? Cu toate acestea ei trebuie să facă tot posibilul ca familia „tradițională” să nu-și de-a seama că la ei e ceva diferit în familie. Dacă le reușește sau nu, vei afla doar dacă vei ajunge la în acest weekend la spectacolul „Colivia cu nebune” la Teatrul Luceafărul.

 

După ce vei viziona acest spectacol îți vei dori să revii din nou și din nou. Și ce contează că l-ai mai văzut? De astfel de scene, de actori, mimici, glume, muzică, umor, haine, dansuri, peruci, design nu te plictisești niciodată.

Nu vreau să vă spun toate secretele despre mama biologică a băiatului care apare și complică lucrurile și mai mult, despre clubul de travestiți de după ușa apartamentului, despre desenele „goale”  de pe farfurii, pentru că dacă o fac voi strica plăcerea celor care urmează să vizioneze spectacolul.  Să știți că nu am făcut  spoilere, în acest spectacol vei descoperi multe evenimente și nici nu vei înțelege cum a trecut timpul de fapt!

Vizionare plăcută!

Distribuie articolul: