Ieri s-a început Postul Crăciunului pentru toți creștinii ortodocși de stil vechi. Adică, pentru marea parte a populației țării noastre. Acest lucru semnifică începutul pregătirilor de Crăciun și se referă, în mare parte, la pregătirile duhovnicești. De suflet, adică.

Postul este o perioadă anumită în care creștinii, de bunăvoie, își limitează unele plăceri lumești, gen mâncarea, băutura, consumul de alcool sau fumatul. Oricare din lucrurile ce se consideră nocive pentru trup și suflet. Dar oare faptul că mănânci salam în post este cel mai rău și dăunător lucru pentru om?

Dacă tragem cu ochiul în grupurile culinare de pe Facebook, o să vedem o mulțime de poze cu bucate de post, rețete fel și fel, remedii și recomandări ca mâncarea de post să fie cât mai gustos și variat pregătită. Toate bune și frumoase, dar dacă încerci să postezi tu o farfurie cu carne sau niște colțunași cu brânză, să vezi ce pățești. Imediat vei fi luat la rost de către minunatele gospodine evlavioase, că ești așa și pe dincolo și n-ai nici credință, nici bun simț. Am pățit personal.

Sau îcearcă să te infiltrezi printre cei adunați în curtea bisericii pentru a se împărtăși. Să vezi acolo credință, iubire de Dumnezeu și, mai ales, iubire de aproapele. De regulă, asta arată așa: clopotele bat, preotul cântă iar cumătrele nu mai contenesc din bârfit. Astea pe fonul hiperglicemiei de la foamea din ajun.

Dragii mei, nimeni nu vă ia dreptul să postiți, dacă asta simțiți că vreți și că vă e necesar. Nici dacă postiți fiindcă așa v-ați deprins de acasă – orice sărbătoare mare să fie așteptată prin asceză. Unicul lucru care strică toată treaba, părerea mea, este că nu mâncați carne, dar mușcați oameni.

Nu mâncați mult pentru a vă purifica, dar turnați otravă în voi cu bârfa continuă, minciuna, invidia și alte răutăți care reduc postul la un simplu fasting.

Odată, am fost martoră la o scenă ce mi-a lăsat un gust amar. Eram în ospeție la cineva și gazda s-a străduit să își servească oaspeții cu cele mai bune bucate pe care le-a pregătit. Toți am mulțumit pentru primirea generoasă și numai o femeiușcă s-a găsit să spună că ea nu mănâncă, pentru că ține post și a stat demonstrativ toată seara fără să guste nimic de pe masă. Mă întreb, care păcat a fost mai mare? Faptul că s-a comportat cu nesimțire față de gazdă sau faptul că nu a mâncat carne?

De ce iubim atât de mult dualitatea, sau, mai pe moldovenește spus, de ce ne place să ne fățărnicim și să părem ceea ce nu suntem? De unde vine nevoia aceasta, că pe Dumnezeu, dacă există, teoretic nu avem cum să-l mințim? Și atunci, care e rostul postului?

Eu nu sunt o mare credincioasă, dar tind să cred că rostul postului este să împarți ceea ce ai mai bun în tine și astfel să-ți sporești virtuțile, iar ceea ce e mai puțin bun în tine să stârpești sau, cel puțin, să încerci să înfrânezi.

Rostul postului este nu în a te abține de la carne, ci în a nu mânca carne de om. Or, iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, că așa ne învață Biblia. Dacă trăiești asceza, să știi că aceasta se atribuie la sufletul și starea ta interioară mai mult decât la aportul caloric limitat zilnic.

Căci, sau spui că ții post și nu bârfești, nu clevetești, nu minți și nu urăști, sau așa și spune: „Domle, țin dietă!”. Că nu de alta, dar avem bisericile pline de politicieni și societatea plină de bube. Iar asta, cu tot respectul, se cheamă cum vreți, numai credință nu.

Distribuie articolul: