Astăzi Euro a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 8 ani, începând cu 2015. Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că deprecierea este una de scurtă durată, iar pe termen mediu, vom asista la o revenire a Euro.

Cursul stabilit pentru 29 septembrie este de 18.72 Lei/Euro – „cel mai scăzut nivel din acest an, dar și din precedenții 8 ani”, precizează Veaceslav Ioniță.

„În 2015 valoarea minimă a Euro a fost de 18.77 Lei/Euro sau cu 4 bani mai mult decât azi. Ultima dată Euro a înregistrat o valoare mai mică în decembrie 2014”, comunică expertul economic pe Facebook.

Ioniță menționează că deprecierea Euro are la bază doi factori. Primul este cel intern, ce se datorează aprecierii Leului în ultima lună:

 „Aprecierea este determinată de creșterea ofertei de valută din partea persoanelor fizice, dar și de intrări masive de valută în țară, inclusiv de la partenerii de dezvoltare”, comunică Ioniță.

Un alt factor este cel extern, determinat de aprecierea Dolarului, inclusiv față de Euro.

„Aprecierea dolarului și deprecierea Euro pe plan internațional la rândul său este determinată de: politica întârziată a instituțiilor  financiare din Europa la combaterea inflației, incertitudinea și criza economică, care orientează investitorii spre USD și criza energetică din Europa”, susține Ioniță.

Expertul a mai adăugat că aprecierea dolarului și deprecierea Euro pe plan internațional este determinată războiul din Ucraina, care afectează securitatea energetică a Europei, mult mai tare decât în alte regiuni ale lumii.

„Această tendință de depreciere a Euro o considerăm una de scurtă durată, iar pe termen mediu cred că vom asista la o revenire a Euro. Pentru oamenii care primesc remitențe în Euro această depreciere este una dramatică”, a conchis expertul.

Distribuie articolul: