Probabil că ți s-a întâmplat la un moment dat să te întorci obosită și să nu-ți mai dorești să treci prin tot procesul de demachiere. În astfel de momente ai preferat să te pui la somn cu tot machiajul din timpul zilei, sperând că nimic rău nu se poate întâmpla. Însă tenul nostru chiar poate suferi!

Produsele de înfrumusețare se pot transforma într-un real pericol pentru ten dacă nu sunt îndepărtate la timp. Tenul are nevoie să respire, iar peste noapte, rutina de îngrijire și hidratare este mai mult decât esențială. În astfel de cazuri este necesar să-ți găsești motivația interioară de a merge la baie și a îndepărta machiajul pe care l-ai purtat în timpul zilei. 

Potrivit thelist.com, experții în frumusețe spun că machiajul ar trebui îndepărtat întotdeauna, iar mai apoi făcută o rutină de îngrijire a tenului. Somnul repetat cu machiaj pe față poate duce în timp la apariția coșurilor și a micilor imperfecțiuni.

Însă acest lucru nu este singurul factor de îngrijorare, spun experții. Se pare că machiajul care nu este îndepărtat ar putea duce la apariția ridurilor fine. Lăsarea machiajului pe față peste noapte poate expune piele la radicalii liberi din aer. Acești radicali liberi descompun colagenul de pe piele, ceea ce duce în final la apariția liniilor fine. Folosirea cremei hidratante, dar și a cremei cu un factor de protecție solară poate preveni descompunerea colagenului.

Dacă lași machiajul pe față peste noapte este posibil ca tenul tău să pară îmbătrânit și uscat. Specialiștii spun că degradarea colagenului este un efect secundar al machiajului de pe ten lăsat peste noapte. Mai multe studii au demonstrat că radicalii liberi și stresul de mediu cauzează îmbătrânirea prematură a pielii.

De asemenea, când vine vorba de îndepărtarea machiajului ochilor, lucrurile sunt cu atât mai serioase.

Rimelul poate înfunda foliculii din ochi și poate duce la pătrunderea bacteriilor. În timp acest lucru poate duce la apariția iritațiilor și a infecțiilor. În cazurile grave, spun experții, se poate ajunge la pierderea genelor.

Persoanele cu pielea sensibilă trebuie să fie sârguincioase și să îndepărteze cu mare atenție machiajul înainte de culcare. Uite și o listă cu pașii pentru rutina de îngrijire coreeană a tenului. Un mod util și ușor de a avea grijă de sănătatea pielii tale.  

Așadar, rutina de îngrijire a tenului ar trebui să fie prioritară pentru tine, iar demachierea să rămână un pas foarte important peste care să nu sari niciodată înainte de culcare.  Pe termen lung beneficiile îngrijirii tenului se vor vedea pe chipul tău.

Distribuie articolul: