Orașul Odesa a fost din nou ținta atacurilor cu drone din partea forțelor militare ale Federației Ruse. Aparatura este de origine iraniană. Autoritățile ucrainene spun că nu au fost înregistrate victime. 

Oraşul portuar Odesa, din sudul Ucrainei, a fost din nou atacat cu drone de fabricaţie iraniană folosite de forţele ruseşti, au anunţat duminică autorităţile militare ucrainene, informează realitatea.net.

O dronă a fost doborâtă şi nu s-au înregistrat victime, potrivit comandamentului operaţional sud al armatei ucrainene, a cărui purtătoare de cuvânt, Natalia Gumeniuk, a declarat că “este vorba de drone iraniene”. Acesta a fost al doilea atac rusesc cu drone iraniene în două zile împotriva acestui oraş strategic de la Marea Neagră, după cel care a ucis vineri doi civili, potrivit Ucrainei, şi care a provocat tensiuni între Kiev şi Teheran.

Armata ucraineană a anunţat vineri că a doborât o dronă iraniană Shahed-136 deasupra mării şi o alta, tot de fabricaţie iraniană, Mohajer-6, într-o altă zonă. Bilanţul iniţial al atacului a fost de un mort, dar ulterior a crescut la doi.

Ucraina a anunţat în aceeaşi zi că va “reduce semnificativ” prezenţa diplomatică a Iranului în ţară, ca represalii pentru livrările de drone către Moscova, eliminând acreditarea ambasadorului iranian şi “reducând semnificativ” personalul diplomatic al ambasadei iraniene.

Teheranul a declarat că regretă această decizie ‘bazată pe informaţii nefondate transmise de propaganda presei străine” împotriva Iranului.

Distribuie articolul: