Preşedintele Ucrainei acuză Rusia, după atacul cu rachete asupra orașului său natal – Krivoi Rog. În atac a fost țintit barajul de la acumularea Karachunivske, așa că localitatea riscă să fie înghițită de ape. Întors din Izium, orașul eliberat în weekend, Zelenski a făcut o radiografie a ororilor pe care le-a văzut acolo.

Rușii au distrus tot, au transformat școlile în gropi de gunoi și bisericile în toalete. Rusia nu poate aduce altceva decât genocid, vom răspunde teroriştilor pentru fiecare act ticălos, pentru fiecare rachetă, pentru fiecare proiectil”, a spus președintele ucrainean.

O altă rachetă rusă a lovit Krivoi Rog, la doar o jumătate de zi după ce opt rachete rusești au afectat infrastructura de-a lungul râului Inhulets, provocând inundații extinse, notează The Guardian. Racheta a lovit un sit industrial din oraș, a declarat Oleksandr Vilkul, șeful administrației militare din Krivoi Rog. „Distrugerea este gravă”, a spus Vilkul, dar a adăugat că autoritățile încă lucrează pentru a clarifica pierderile și consecințe ulterioare. Krivoi Rog este orașul natal al președintelui ucrainean, Zelenski.

Atacul asupra hidromotoarelor, care a dus la evacuări forțate și locuințe deteriorate, se aliniază cu îngrijorarea Ucrainei că Rusia va continua să țintească infrastructura Ucrainei ca răzbunare pentru succesul forțelor Kievului în recâștigarea teritoriului ocupat.

Distribuie articolul: