Un adolescent de 17 ani a intrat în casa unei bătrâne în vârstă de 72 de ani, a strâns-o de gât și i-a cerut să îi aducă bani. Când femeia a fost eliberată ca să-i aducă ce a cerut, aceasta a luat un polonic și l-a îndepărtat pe agresor.

Acesta a fugit, dar a fost prins de localnici, a relatat publicația locală Bună Ziua Iași. Incidentul s-a produs într-o dimineață din martie, în jurul orei 7:00, iar tânărul de 17 ani purta glugă și o mască chirurgicală, potrivit libertatea.ro.

După ce tentativa de tâlhărie nu i-a ieșit, fiind lovit de bătrână, adolescentul „s-a panicat şi a încercat să fugă, dar nu a reuşit să iasă, întrucât uşa spre care mersese era încuiată, timp în care persoana vătămată a continuat să îl lovească cu polonicul”, au povestit acum magistrații, la 5 luni după incident.

Apoi, tânărul a sărit gardul curții și a fugit pe stradă. Bătrâna a început să strige după ajutor, spunând că hoțul care a intrat peste ea a vrut să o omoare. Mai mulți vecini au auzit-o și au pornit în urmărirea adolescentului.

„Când inculpatul a observat că este urmărit, a început să fugă pe un drum de pământ, a sărit mai multe garduri şi a fugit în jur de 3 km, iar în apropierea unei străzi, martorii l-au găsit”, relatează magistrații.

Tânărul de 17 ani a fost condamnat pentru tentativă de tâlhărie calificată de către magistrații Judecătoriei Iași. Acestuia i s-a aplicat măsura internării într-un centru educativ pentru o perioadă de un an.

Distribuie articolul: