Armata Națională Republicană, despre care un fost deputat rus spune că s-ar afla în spatele uciderii Dariei Dughina, a lansat un manifest pe Telegram prin care îi îndeamnă pe ruși să se revolte împotriva lui Vladimir Putin. În manifest se spune că președintele rus e un „criminal de război” și un uzurpator al puterii. „Noi, activiști, militari și politicieni ruși, acum partizani și luptători ai Armatei Naționale Republicane, îi scoatem în afara legii pe provocatorii de război, tâlharii și asupritorii popoarelor Rusiei.  Îl declarăm pe președintele Putin uzurpator al puterii și criminal de război, care a modificat Constituția, a declanșat un război fratricid între popoarele slave și a trimis soldații ruși la o moarte sigură și fără sens”, se arată în manifestul publicat pe canalul de Telegram Rospartizan, potrivit digi24.ro.

„Credem că oamenii lăsați fără drepturi au dreptul să se răzvrătească împotriva tiranilor. Putin va fi detronat și distrus de noi! Scopul nostru este să oprim distrugerea Rusiei și a vecinilor săi, să oprim activitățile unor oameni de afaceri de la Kremlin care au furat bogăția poporului nostru și comit crime în interiorul și în afara țării. Declarăm oficialii Guvernului Federației Ruse și ai administrațiilor regionale complici ai uzurpatorului. Cei care nu renunță la putere vor fi distruși de noi”, continuă manifestul.

„Declarăm oameni de afaceri care își fac bani din corupție și legături cu funcționarii trădători ai Patriei și complici ai uzurpatorului. Proprietatea celor care nu se căiesc și nu vorbesc public împotriva acestui guvern și a războiului său vor fi distruși de noi. Declarăm angajații structurilor de putere complici ai uzurpatorului. Cei care nu-și lasă armele vor fi distruși de noi. Declarăm încărcăturile militare și ale celor care câștigă bani în război și îi ajută financiar ținte legale pe care le vom distruge”, mai spune gruparea, până acum necunoscută.

„Nu vom ataca obiecte civile și civili, iar dacă forțele de securitate ale lui Putin vor face astfel de provocări și ne vor atribui victimele, nu le credeți! Facem apel la soldații armatei ruse să nu mai tragă în frații noștri din alte țări – Georgia, Siria și altele. Facem apel la toți rușii să se alăture rândurilor noastre și să ridice steagul alb-albastru-alb al noii Rusii în loc de tricolorul aruncat în dizgrație de guvernul lui Putin. Facem apel la cei care sunt gata să lupte să ne urmeze exemplul și să răstoarne acest regim inuman, ipocrit și anti-popor”, se mai arată în manifest. Gruparea mai promite eliberarea celor „condamnați ilegal de autoritățile Putin” și o societate „fără oligarhi, fără corupție, fără sărăcie”.

Armata Națională Republicană, un grup clandestin care activează în interiorul Rusiei și care are drept scop răsturnarea regimului Putin, s-ar afla în spatele exploziei în care a murit Daria Dughina, fiica ultranaționalistului Aleksandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin.

Declarația a fost făcută de Ilia Ponomarev, un fost deputat rus care acum este stabilit la Kiev după ce a fost expulzat pentru activități anti-Kremlin.

„Această acțiune, la fel ca multe alte acțiuni ale partizanilor desfășurate pe teritoriul Rusiei în ultimele luni, a fost realizată de Armata Națională Republicană (ANR)”, a declarat Ponomarev pe canalul său de YouTube.

„Acest atac deschide o nouă pagină a rezistenței ruse la putinism. O pagină nouă, dar nu și ultima”, adaugă fostul membru al Dumei de Stat a Rusiei. Ponomarev susține că partizanii ANR din interiorul Rusiei sunt pregătiți să comită alte atacuri similare împotriva unor ținte proeminente, cunoscute ca având legături apropiate cu Kremlinul, inclusiv oficiali, oligarhi și membri ai agențiilor de securitate ale Rusiei, relatează „The Guardian”, care precizează că nu poate verifica autenticitatea afirmațiilor.

Distribuie articolul: