Aşa-numitul „avion al Apocalipsei”, menit să servească drept centru de comandă din aer în cazul unui conflict nuclear, a fost trimis într-o misiune de antrenament de patru ore, după ce Vladimir Putin a ordonat plasarea în stare de luptă a forţelor nucleare ruse. Potrivit adevărul.ro, este vorba de un Boeing 747 modificat în valoare de 200 de milioane de dolari a cărui traiectorie a fost urmărită de site-urile specializate în monitorizarea zborurilor militare. 

Cu indicativul de apel „GORDO15”, acesta a plecat de la baza aeriană din Nebraska fiind acompaniat de alte avioane specializate în avertizare timpurie care sunt folosite pentru urmărirea rachetelor balistice.   Washington întreţine o flotă de „Pază de noapte” formată din aparate Boeing 747 E4-B încă din anii 1970. Acestea au rolul unor centre de comandă şi control aeriene pentru ministerul apărării şi comandanţii militari, de unde aceştia să conducă operaţiuni în cursul unui război nuclear.  

Luni, zborul de antrenament de patru ore şi jumătate până la Chicago şi înapoi a  atras atenţia prin faptul că a fost acompaniat de alte avioane de avertizare timpurie sau de control şi comandă. Printre ele s-au numărat două „Cobra Ball” specializate în urmărirea traiectoriilor rachetelor balistice.

Sursa: adevărul.ro

Distribuie articolul: