Dură, intensă, emoționantă, vizuală și, tocmai din aceste motive, frumoasă – cea de-a doua carte scrisă de Tatianei Țîbuleac este, pentru mine, una dintre lecturile bune ale acestei veri. „Vara în care mama a avut ochii verzi”, apărută la Editura Cartier, a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2017), Premiul revistei Observator cultural și Premiul Observator Lyceum (2018). Cartea a fost tradusă în franceză, spaniolă, germană și poloneză.

E vorba de o lectură neașteptat de alertă și profundă, ce te lasă cu multe semne de întrebare.

Intrăm, așadar, în lumea unui tânăr labil psihic, depresiv și rebel, obligat să-și petreacă întreaga vară alături de o mamă neiubită și nepăsătoare (mai ales după moartea unei fiice luminoase, dar și după dispariția unui soț absolut iresponsabil).

Pe parcursul lecturii însă datele problemei se schimbă. Ne „trezim” în fața unui bildungsroman emoționant despre asumarea maturității, trauma de familie, inerența morții, încercarea disperată de împlinire a unei vieți aproape eșuate.

„… să nu faci niciodată lucrurile aiurea, cu gândul că mai ai timp să le îndrepte, pentru că nu vei avea. Timpul care va veni îl vei cheltui doar pentru a face și mai multe lucruri aiurea și pentru a muri și mai repede”, îi spune mama eroului nostru la un moment dat. Și nu mai ai cum să nu-i mai dai dreptate. Uimește câte adevăruri dureroase și drame poate releva un roman scurt și nu neapărat narativ, dar absolut simbolic.

Povestea este ușor de urmărit și vine cu o morală puternică la final. Chiar este o carte ce se citește dintr-o răsuflare. Romanul educă, dar nu ca orice fabulă clișeică, ci prin personaje și nuanțe suprarealiste:

„În noaptea aceea nu ne-am iubit. Dimineața nu a fost frumoasă. Moira nu a vrut să vadă macii. Șoferul nu a adormit. Accidentul nu s-a produs. Picioarele nu s-au frânt. Sângele a rămas nescurs în tâmplă. Dragostea nu s-a pierdut. Drogurile nu m-au găsit. Vara în care mama a avut ochii verzi nu s-a terminat niciodată.”

Distribuie articolul: