Un ecran video uriaș suspendat a căzut pe scenă în timpul unui concert susținut de trupa de Mirror în Hong Kong. Potrivit Digi24, doi dansatori și trei femei din public au fost răniți și, ulterior, duși la spital. Concertul de joi al trupei a fost al patrulea dintr-o serie de 12 concerte programate.

Poliția a comunicat că a fost alertată la 22.36 cu privire la incident și că doi dansatori au fost trimiși la Spitalul Queen Elizabeth, fiind conștienți. De asemenea, presa locală a relatat că spitalul a comunicat că unul dintre dansatori se afla într-o „stare gravă”, în timp ce celălalt era stabil.

Poliția a mai comunicat că a primit informații că, în afara celor doi interpreți care au fost răniți pe scenă, alte trei femei din public au fost rănite. Una a fost dusă la spital, fiind conștientă, în timp ce alte două erau în stare de șoc, dar nu au necesitat îngrijiri medicale. În urma incidentului, concertul a fost oprit și membrii publicului au fost rugați să părăsească locația.

Este cel mai recent accident din seria de concerte. Marți, unul dintre membrii Mirror, Frankie Lui, a părut că s-a dezechilibrat și a căzut de pe marginea scenei în timp ce ținea un discurs, potrivit clipurilor de pe rețelele sociale.

Mirror este un grup de 12 membri care a câștigat vertiginos popularitate în Hong Kong și are zeci de mii de fani în oraș.

 

Distribuie articolul: