O nouă licitație funciară cu strigare privind vânzarea-cumpărarea terenurilor de vânzare Chişinău se va desfăşura astăzi, 27 iulie. La concurs sunt expuse 11 terenuri, cu diverse destinații: construcții locativ-individuale zona R2, ansamblu rezidențial zona C2-R6, obiectiv compatibil cu zona C7, bază de producție și depozitare, zona C7, precum și spații pentru deținătorii de terenuri adiacente.

Evenimentul public va începe la ora 10:00, în Sala de ședințe a Preturii sectorului Centru, informează unimedia.info/ro.

Loturile de pământ expuse la licitație au suprafețe cuprinse între 0,0049 ha și 6 ha, iar prețul inițial variază de la 400 000 lei până la 100 000 000 lei.

La licitație pot participa persoane fizice și juridice din Republica Moldova, dar și investitori străini. Persoanele interesate urmează să prezinte, nu mai târziu de 24 de ore până la desfășurarea licitației, organizatorului – Agenția „Capitalimobil” SRL, următoarele acte:
– cererea în forma stabilită;
– extras din Registrul de Stat al persoanelor juridice și al întreprinzătorilor individuali (pentru persoanele juridice);
– procura (în cazul participării prin reprezentant);
– copia actului de identitate;
– documentul bancar ce confirmă achitarea acontului în mărime de 10 la sută din prețul inițial și a taxei de participare.

 

 

Distribuie articolul: