Se instituie o nouă opțiune pentru indemnizația de îngrijire a copilului. Părintele care iese în concediu va putea opta pentru o indemnizație de 90% din salariul pe ultimele 12 luni, dacă alege să o ia până la vârsta de 1 an și 2 luni a copilului. Un proiect de lege în acest sens a fost votat de deputați în lectură finală. Totodată, rămân valabile opțiunile existente – 3 ani de indemnizație – cu 30% din salariu, sau până la 2 ani și 2 luni.

O altă prevedere este extinderea de la 56 de zile pana la 12 luni a perioadei în care tatăl poate să-și ia concediul de paternitate. De asemenea, este prevăzută acordarea dreptului de a partaja concediul de îngrijire a copilului între soți. Indemnizația se va calcula în funcție de salariul celui care stă în concediu, informează ipn.md.

Potrivit autorilor, inițiativa legislativă are drept scop asigurarea echilibrului între muncă și viața de familie, precum și mai multe opțiuni de implicare a taților în îngrijirea copilului. Autorii, care sunt deputații PAS, precizează că practica internațională sugerează că implicarea taților în îngrijirea copiilor are efecte pozitive imediate și pe termen lung asupra bunăstării copiilor, familiei și asupra societății.

În proiect se menționează că numărul de beneficiari ai indemnizației paternale, deși este în creștere, continuă a fi destul de mic. Anual se atestă o creștere cu circa 25 de puncte procentuale a numărului de tați ce beneficiază de indemnizație paternală. Cu toate acestea, raportat la numărul de copii nou-născuți, ponderea este destul de mică.

Distribuie articolul: