Astăzi Partidul Socialiștilor sărbătorește 25 de ani de la înființare. Pe durata unui sfert de veac pe scena politică a Republicii Moldova, partidul a acumulat multă experiență politică, a fost parte a mai multor legislaturi, a ridicat și a dat jos guverne, a decis evenimente importante în soarta țării și a scris istorie. Despre acest lucru a scris fostul șef de stat. Igor Dodon, a venit cu un mesaj de felicitare pe pagina sa de facbook.

„Nu a existat în Republica Moldova un alt partid care să demonstreze atâta putere și succes electoral după atâția ani de la fondarea sa. Și eu sunt mândru că în 2011 am preluat conducerea acestui partid, l-am reformat, l-am adus în Parlament în repetate rânduri și am promovat în funcții înalte oameni devotați Moldovei și cu răspundere în fața cetățenilor, inclusiv sute de primari în sate și orașe, bașcanul Găgăuziei, primarul general de Chișinău, spicherul Parlamentului, prim-ministrul, Președintele țării”, susține Dodon.

PSRM promovează și azi adevăratele valori naționale, cum ar fi suveranitatea, neutralitatea, integritatea teritorială, identitatea moldovenească, pacea interetnică, politicile sociale, economia puternică, tradițiile creștine, bunele relații economice și geopolitice și cu Estul, și cu Vestul, declară Dodon.

„Și sunt convins că Partidul Socialiștilor încă are de scris pagini politice importante, poate că cele mai importante în istoria Republicii Moldova. În aceste vremuri pline de haos, de sărăcie și de riscuri, sub o guvernare PAS care distruge toate speranțele și credința oamenilor în ziua de mâine, noi trebuie să salvăm și țara, și viitorul acestui popor. Cred că Partidul Socialiștilor trebuie să devină forța care va mobiliza toate celelalte partide responsabile de opoziție și împreună să salveze Moldova de la distrugere economică și socială. Astăzi mesajul Salvăm Moldova poate uni zeci de lideri și organizații patriotice, iar cetățenii înțeleg deja foarte bine că Republica Moldova într-adevăr are nevoie de măsuri urgente și curajoase pentru a fi salvată.

Cu prilejul aniversării a 25-a, îi doresc Partidului Socialiștilor,le doresc bunilor colegi cât mai multă energie și susținere populară. Și îi doresc noii conduceri a PSRM să își asume cu încredere această misiune decisivă pentru țară și popor – restabilirea normalității în Republica Moldova. Iar eu voi fi alături de voi, în orice circumstanțe”, a mai declarat Igor Dodon.

 

Distribuie articolul: