Scenariul unui atac din partea Federației Ruse asupra Republicii Moldova trebuie examinat cu seriozitate, dar fără panică. Propaganda este una dintre armele Moscovei, iar diseminarea unor astfel de informații are menirea de a crea panică în Republica Moldova. O spune consilierul prezidențial ucrainean, Mihail Podoleak.

Potrivit oficialului, dacă vor exista excese din partea Rusiei în raport cu Republica Moldova, Chișinăul va primi ajutor din partea Ucrainei, a comunității internaționale, dar mai ales, din partea României, notează ipn.md.

Consilierul președintelui Zelenski spune că regiunea transnistreană reprezintă un focar de instabilitate în regiune, iar din acest motiv orice tentativă a Rusiei de a ataca Ucraina de pe teritoriul regiunii separatiste se va lovi de rezistența armatei ucrainene. Mihail Podoleak spune că Kievul discută cu Chișinăul eventuale scenarii de implicare a regiunii transnistrene în război, însă, deocamdată, probabilitatea escaladării conflictului în sud este doar ipotetică.

„Orice încercare de a pătrunde pe teritoriul ucrainean va fi întâmpinată de poziția activă de apărare a armatei ucrainene. Dacă cineva din regiunea transnistreană va înainta pe teritoriul ucrainean, vor fi luate imediat toate măsurile necesare împotriva acestor insurgenți. Rusia are planuri expansioniste, militariste, de cotropire a teritoriilor străine și de nimicire a populației. Serviciile noastre de informații urmăresc situația. În scopuri preventive, serviciile noastre secrete ne atenționează că pot avea loc excese din partea regiunii transnistrene, astfel încât și Moldova, și Ucraina trebuie să fie pregătire pentru orice scenariu. În același timp,  informațiile cu privire la faptul că va fi război în Moldova au menirea de a crea panică în rândul populației. De asta, trebuie să evaluați acest scenariu serios, dar fără panică”, a spus Mihail Podoleak în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

Consilierul prezidențial Mihail Podoleak spune că informațiile răspândite în spațiul public privind un eventual atac al Rusiei asupra Republicii Moldova are menirea de a crea panică în rândul populației. În același timp, oficialul ucrainean spune că în cazul unei eventuale lovituri asupra Moldovei, Ucraina va oferi ajutor Chișinăului, astfel încât Rusia să nu-și consolideze pozițiile în regiune.

„Au loc consultări între Moldova și Ucraina, Ucraina și România. În cazul unor excese, coordonarea va fi la un nivel mult mai mare și, evident, va exista și sprijin reciproc. Pentru Moldova va exista, bineînțeles, ajutor din partea comunității europene, și mai ales din partea statului său partener, România. Pentru noi, la fel ca pentru Moldova este principial să nu admitem prezența rusă în regiune. Orice prezență rusească în regiune va crea tensiune, provocând escaladarea permanentă a conflictelor. Nici Moldova și nici Ucraina nu are nevoie de așa ceva. De asta vor fi întreprinse acțiuni comune între Moldova, Ucraina, țările care sunt de facto și de jure membre ale Uniunii Europene, pentru a preveni orice extindere a Rusiei. Rusia are în persoana Ucrainei un dușman de moarte, care va apăra până la sfârșit securitatea regională”, a mai spus consilierul prezidențial.

Mihail Podoleak a mai explicat că, deocamdată, nu există riscul preluării controlului asupra regiunii Nikolaev-Odessa din partea armatei ruse. Oficialul a menționat că Ucraina nu va permite avansarea trupelor ruse spre sud.

Distribuie articolul: