Ieri, 05.05, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a vizitat pe veteranul de război Ioil Lupașco din satul Slobozia-Dușca, raionul Criuleni, care săptămâna viitoare va împlini 100 de ani. 

„Ioil Lupașco a plecat pe front la douăzeci de ani și a luptat alături de camarazii săi până la sfârșitul războiului. În 1946, cu două medalii la piept, a revenit în satul său de baștină – Slobozia-Dușca din Criuleni. A lucrat toată viața în gospodăria agricolă din localitate, a crescut patru copii și a rămas la fel de curios și modest ca în tinerețe. Până la 90 de ani a mers pe bicicletă, iar azi sădește flori în fața casei.

Săptămâna viitoare, moș Ioil va împlini 100 de ani. Am fost în vizită să-i mulțumesc pentru curajul lui din timpul războiului, să-l întreb de sănătate și să-i urez putere să mai trăiască, să-și bucure copiii, nepoții și strănepoții. În ajun de 9 mai, trebuie să ținem minte prețul plătit de bunicii și străbunicii noștri pentru ca noi, astăzi, să trăim în pace. De dragul lor, onorând sacrificiul acestor oameni și tragedia milioanelor de vieți pierdute în cel de-al Doilea Război Mondial, azi trebuie să păstrăm pacea.

Mulți ani sănătoși, moș Ioil!”, a declarat Maia Sandu pe profilul de Facebook. 

Șefa statului i-a mulțumit veteranului pentru curajul lui din timpul războiului, l-a întrebat de sănătate și i-a urat putere să mai trăiască, să-și bucure copiii, nepoții și strănepoții.

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

Distribuie articolul: