Serviciile de intelligence americane au oferit asistență Ucrainei, punându-le la dispoziție informații legate de mișcările trupelor rusești care au permis ucrainenilor să țintească și să ucidă mai mulți generali ai armatei Rusiei în războiul din Ucraina, potrivit unor oficiali americani citați de New York Times.

Kievul susține că a ucis aproximativ 12 generali ruși în bătăliile duse până acum, un număr care a impresionat mulți analiști militari, notează cotidianul american.

Operațiunea face parte din eforturile ”clasificate” ale administrației Biden de a oferi Ucrainei ajutor în timp real, la nivel de intelligence. În același timp, americanii au furnizat informații și analize privind anticiparea unor mișcări ale trupelor rusești, inclusiv planul secret al unei bătălii din estul Ucrainei, Donbas, potrivit hotnews.ro.

Asistența pe partea de informații secrete vine să suplimenteze ajutorul acordat de SUA în ceea ce privește armamentul și tehnica militară livrate Kievului, dar și miliarde de dolari, fără de care soarta războiului care durează de luni de zile ar fi fost poate alta. “Vrem să vedem Rusia slăbită într-o asemenea măsură încât să nu mai poată face astfel de lucruri precum invazia în Ucraina”, declara ministrul american al apărării, Lloyd Austin, la 25 aprilie, imediat după vizita la Kiev.

Noi nu furnizăm informaţii ale serviciilor secrete cu intenţia de a ucide generali ruşi

Consiliul de Securitate Naţională din SUA (NSC) a calificat drept “iresponsabilă” afirmaţia potrivit căreia Statele Unite ar fi ajutat Ucraina să ucidă generali ruşi.

“SUA furnizează informaţii operative referitoare la situaţia de pe câmpul de luptă pentru a-i ajuta pe ucraineni să-şi apere ţara”, a declarat pentru AFP Adrienne Watson, purtătoare de cuvânt a NSC, într-un email.

Eforturile Washingtonului în domeniul informaţiilor cu scopul de a ajuta Ucraina cât mai mult posibil în luptă se concentrează în special pe “localizare” şi alte detalii privind stabilirea locului unde se află “cartierele generale mobile ale armatei ruse, care se deplasează cu regularitate”, a relatat New York Times.

Ce spune Pentagonul

Pentagonul a comunicat oficial luni că şeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, se aflase timp “de câteva zile” săptămâna trecută pe frontul din regiunea Donbas, în estul Ucrainei, sugerând astfel că cei mai înalţi responsabili ai armatei ruse se află practic foarte aproape de luptele din teren.

Dar Pentagonul nu a confirmat zvonurile privind rănirea generalului Valeri Gherasimov, după cum au relatat unele media, citând oficiali ucraineni.

Un consilier al ministrului de interne ucrainean afirmase duminica trecută că numeroşi ofiţeri ruşi au fost loviţi de o “explozie” la comandamentul forţelor ruse din Izium, în estul Ucrainei, adăugând că şeful Statului Major al armatei ruse se afla la faţa locului.

Un alt responsabil ucrainean a afirmat totuşi că acesta nu a fost rănit. Ucrainenii au susţinut de mai multe ori că au ucis generali ruşi pe teren de la începutul invaziei în Ucraina la 24 februarie, notează AFP citată de Agerpres.

La începutul lunii martie, municipalitatea oraşului-port Novorossiisk, din sudul Rusiei, a confirmat, de exemplu, că generalul Andrei Suhoveţki, comandantul adjunct al Armatei a 41-a, a murit ca un “erou” în Ucraina.

Distribuie articolul: