Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a spus într-un interviu difuzat luni că nu deține nicio locuință în momentul de față și că doarme pe la prieteni, când aceștia au o canapea liberă.

„Nu am nicio locuință în acest moment, stau pe la prieteni. Dacă merg în Bay Area, unde se află cea mai mare parte din birourile închiriate de Tesla, practic dorm prin rotație, în dormitoarele libere ale prietenilor”, a spus Musk.

Elon Musk, care are o avere netă estimată la 251 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, a răspuns comentariului lui Anderson conform căruia mulți miliardari se simt ținte ale unor atacuri venite din partea unor politicieni. Parlamentari americani, între care senatoarea Elizabeth Warren, i-au criticat pe mega miliardarii precum Musk pentru că plătesc taxe prea mici comparativ cu veniturile pe care le au.

„Cu siguranță, ar fi o problemă dacă aș cheltui miliarde de dolari pe an în folosul personal, dar nu este cazul”, i-a spus Musk, adăugând că el nu deține vreun iaht și nu merge în vacanțe, deși are un avion personal.

„Consumul meu personal nu este mare. Adică, singura excepție este avionul, dar dacă nu aș folosi avionul aș munci mai puțin”, a spus el.

În interviul de luni, Musk practic a confirmat ceea ce deja se știa – că nu are nicio locuință permanentă, deși este cel mai bogat om din lume, potrivit digi24.ro.

În mai 2020, el a postat pe Twitter un mesaj prin care își anunța intenția de a-și vinde toate bunurile și că vrea să nu „dețină vreo casă”. În august 2021, Business Insider a scris că Musk locuia cu chirie într-o casă mică, din prefabricate, de 50.000 de dolari.

Într-un interviu recent acordat pentru Vanity Fair, Grimes, fosta lui parteneră de viață, a spus că uneori trăia „sub pragul sărăciei”. Musk ar fi refuzat să cumpere o saltea nouă, după ce cea veche se degradase, a spus ea.

În 2015, cofondatorul și CEO-ul de atunci al Google, Larry Page, a spus că uneori, atunci când Musk venea Silicon Valley, îl întreba pe e-mail: „Nu știu unde să stau în seara asta. Pot să vin la tine?”

Distribuie articolul: