Grevin Paris, unul dintre cele mai importante muzee de ceară din Europa, a demontat statuia de ceară a președintelui rus Vladimir Putin, francezii menționând că nu vor să expună dictatori ”precum Hitler”.

Niciodată nu am expus dictatori precum Hitler în Muzeul Grevin, așa că astăzi nu vrem să îl avem expus nici pe Vladimir Putin. Evenimentele istorice care au loc zilele acestea ne-au făcut să luăm această decizie”, a declarat directorul muzeului, citat de agenția AFP.

Este pentru prima dată când muzeul scoate din galeria sa o statuie în acest mod, atât de repede.

Statuia lui Putin a fost demontată dar nu va fi topită, ea urmând să fie păstrată în depozitul muzeului.

 

Nu este pentru prima dată când trupul de ceară al lui Putin suferă modificări. Statuia a fost ”înjunghiată” în 2015 de reprezentantele Femen, o organizație feministă radicală formată în Ucraina, dar care acum își desfășoară activitatea în Franța.

Statuia lui Vladimir Putin era expusă într-o galerie din care făceau parte cei mai importanți lideri ai lumii, printre care președintele american Joe Biden și omologul său chinez Xi Jinping.

Sursa: wall-street.ro

Distribuie articolul: