Președinta Curții Constituționale Domnica Manole declară un salariu de peste 476 mii de lei în anul 2021, ceea ce însemnă o remunerare lunară de aproximativ 39 de mii de lei. De asemenea, judecătoarea Curții Constituționale ridică și o pensie uriașă în comparație cu pensiile vârstnicilor din Republica Moldova, de peste 21 de mii de lei pe lună.

De asemenea, Domnica Manole deține în proprietate un apartament de 140 de metri pătrați, de aproape un milion de lei și un garaj.

Familia Manole are și două autoturisme – unul de 14.100 euro și altul în valoare de 40 de mii de lei.

Domnica Manole a mai indicat în declarația de avere și serviciile procurate în perioada de declarare, în țară și în străinătate, a căror valoare cumulativă pe parcursul unui an depășește 10 salarii medii lunare pe economie.

Astfel, în 2021 familia președintei Curții Constituționale a procurat de două ori servicii turistice, bilete avia și servicii de asigurare.

Prima oară, familia Manole a achitat pentru vacanță  43.092 lei,  echivalentul a aproximativ 2 mii de euro. Iar a doua vacanță din 2021 a costat familia Manole 62.255 lei, echivalentul a aproximativ 3 mii de euro.

Sursa: realitatea.md

Distribuie articolul: