După o mică ieftinire, prețurile carburanților “explodează”. Motorina se scumpește în weekend cu 41 de bani. ANRE a anunțat prețul maxim de referință, valabil pentru weekend și ziua de luni, 28 martie, inclusiv.

Astfel, un litru de benzină A 95 va costa 27 de lei și patru bani, cu 7 bani mai mult, iar un litru de motorină va costa 26 de lei și 63 de bani, cu 41 de bani mai mult.

De menționat că, de la 1 septembrie 2021 au intrat în vigoare modificările la legea produselor petroliere, iar ANRE stabilește prețurile plafon pentru benzina cu cifra octanică 95 și pentru motorină.

Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere.

Sursa: dosarmedia.md

Distribuie articolul: