La mai bine de două săptămâni de când a fost ocupat de ruşi, oraşul Herson are o administraţie funcţională, însă se confruntă cu o lipsă acută de medicamente. Bombardamentele s-au intensificat recent la periferia oraşului în ceea ce ar fi un semnal al faptului că forţele ucrainene ar putea încerca să recupereze oraşul sudic, un port important strategic, relatează BBC.

 „Auzi bombardamentele? Nu sunt departe. Din păcate, trebuie să ne obişnuim cu această realitate terifiantă. Ne uităm la o adevărată catastrofă umanitară aici”, spune viceprimarul Iuri Stelmaşenko din biroul său. Herson mai are provizii de medicamente şi alimente pentru doar o săptămână, a avertizat el.

„Am fost lăsaţi singuri aici – nu mai există nicio altă autoritate legitimă aici în afară de primar. Oficialii ruşi au venit la biroul nostru şi ne-am înţeles că vom continua să muncim. Doar că nu este clar cât va mai continua această situaţie”, a spus viceprimarul, referindu-se la relatări conform cărora Rusia ar putea pregăti un referendum la Herson în care s-ar decide independenţa de Ucraina.

adevarul.ro

Populaţia majoritar vorbitoare de rusă a oraşului nu susţine însă acţiunile Rusiei, ba chiar în Herson au loc  proteste zilnice faţă de ocupaţie.

Dar la fel au început să se formeze şi cozi la lapte, în timp ce farmaciile locale nu mai au stocuri de medicamente esenţiale, scrie adevarul.ro.

„Nu mai sunt medicamente pentru bolnavii de inimă sau astm. Spitalele lucrează, dar nu mai sunt medicamente”, a spus un medic într-o declaraţie telefonică.

 În Herson, mii de locuitori au continuat să se adune zi de zi la proteste paşnice în faţa clădirilor guvernamentale.

În filmări, mulţimi destul de mari de oameni se aud strigând către trupele ruse: „fasciştilor… nu aveţi pic de ruşine”, „duceţi-vă acasă”.

„Numărul de soldaţi creşte. Dar ei nu mai sunt militari. Poartă uniforme, unele gri. Ca şi cum ar fi poliţie”, spune Danik. Aceasta mai spune că soldaţii ruşi au început să tragă în aer după ce o mulţime mare de oameni s-a adunat la proteste, miercuri.

„Mi-au părut temători. Am strigat către ei: ‘Mergeţi acasă, duceţi-vă la mamele voastre’. Doi dintre ei au început să râdă, aşa că i-am înjurat puţin. Nu sunt o activistă, dar aş vrea ca oamenii să înţeleagă ce ase petrece aici. Sunt pe pământul meu, nu fac nimic greşit. Încerc să-mi protejez fiica”.

Mai spre est, un alt oraş cheie, Nikoalev, a reuşit să ţină la distanţă forţele ruse. Guvernatorul acestui oraş, Vitali Kim, a indicat că forţele ucrainene de lângă Nikolaev au în vedere să recupereze şi Herson.

Au loc lupte, curăţăm câteva sate de forţele ruse. Ocupanţii fug, iar locuitorii spun că trupele o iau la goană. Este adevărat. O iau la fugă. Rezidenţi din Herson, suntem cu voi. Aveţi răbdare! Împreună vom fii victorioşi”, a scris acesta pe reţele sociale.

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

Sursa: adevarul.ro

 

Distribuie articolul: