Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat despre faptul că Preşedintele rus Vladimir Putin nu va refuza o întâlnire cu omologul său ucrainean, Vladimir Zelenski în vederea dscutării unor probleme ”specifice”, relatează Reuters.

Lavrov a anunţat acest lucru într-o conferinţă de presă, în urma unei întâlniri cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba la Antalya, în sudul Turciei.

Rusia intră în a treia săptămână de război în Ucraina, fără să-şi fi atins obiectivele. Mii de oameni au fost ucişi, peste două milioane de ucraineni au fugit în străinătate din calea invaziei ruse, iar oraşe ucrainene sunt bombardate intensiv şi asediate.

Şefii diplomaţiilor rusă şi ucraineană s-au întâlnit joi, pentru prima oară într-o reuniune la acest nivel, de la începutul invaziei ruse a Ucrainei la 24 februarie, în marja Forumului Diplomatic din Antalya.

În conferinţe de presă simultane şi separate, Lavrov şi Kuleba au anunţat eşecul acestei reuniuni.

Kuleba a anunţat că nu a obţinut de la Lavrov niciun armistţiu, în vederea trimiterii unor ajutoare civililor şi unei evacuări a civilor asediaţi în oraşul portuar Mariupol.

Lavrov nu a dat niciun semn de concesie şi a reiterat revendicările Moscovei – o dezarmare şi un statut neutru ale Ucranei.

Kievul vrea reuniuni de dragul reuniunilor, a denunţat Lavrov.

Lavrov a acuzat de asemenea Occidentul de o escaladare a războiului din Ucraina, prin înarmarea acestei foste republici sovietice.

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

Sursa: news.ro

Distribuie articolul: