Ministrul apărării al Ucrainei, Oleksii Reznikov, a declarat sâmbătă că 66.224 de bărbaţi ucraineni s-au întors în ţară pentru a se alătura luptei împotriva invaziei ruse, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

Acesta este numărul bărbaţilor care s-au întors în acest moment din străinătate pentru a-şi apăra ţara de hoardă. Aceasta înseamnă încă 12 brigăzi de luptă motivate! Ucraineni, suntem invincibili!“, a menționat Reznikov într-o postare pe rețelele sociale.

Postul media CNN a relatat că Rusia vrea să trimită încă 1.000 de mercenari în Ucraina în zilele şi săptămânile viitoare, în timp ce un oficial din serviciile de informaţii occidentale a avertizat că Moscova ar putea “bombarda oraşele pentru a le face să se predea“, o acțiune care ar putea duce la un număr semnificativ de victime în rândul civililor.

Serviciile de informații americane au observat deja “unele indicii” că mercenari ruşi ar putea fi implicaţi “în unele locuri” în invazia rusă în Ucraina, a declarat un înalt oficial din sectorul apărării, la începutul săptămânii, dar nu este clar unde anume se află ei şi nici câţi sunt. “Avem unele indicii cum că s-a recurs la ei“, a declarat acesta.

Sursă foto: Capital.ro

Distribuie articolul: