Vlad Filat a venit cu o adresare către președinta Maia Sandu. Fostul premier a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care îi solicită să depună urgent o cerere de aderare la Uniunea Europeană.

După alegerile parlamentare din vara anului trecut, am evitat în a mă expune asupra evenimentele care au loc în țară, cu toate că ar fi fost multe de spus. Nu am dat sfaturi, nu am făcut recomandări dat fiind faptul ca rezultatele obținute îi îndreptățeau să facă orice consideră necesar. Acum însă, datorită situației în care ne-am trezit ca țară, ca cetățeni, urmare a tragediei ce se derulează în Ucraina o să-mi permit să mă adresez către Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu următorul apel:

Istoria ne oferă de toate, și bune și rele, dar este extrem de important ca atunci când istoria ne oferă șansa, să transformăm un rău eminent în bine, să nu o ratăm. Cred că este momentul de a semna și remite cererea de aderare la Uniunea Europeană cât mai urgent”, a scris Vlad Filat pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Filat menționează că știe exact care sunt procedurile și etapele pentru a deveni membru al Uniunii Europene, însă toate acestea țin de o situație ordinară.

Noi suntem într-o situație excepțională! Am spus-o în toate cancelariile europene, Republica Moldova este unica țară latină, de pe continentul european, care nu este membru al Uniunii Europene și acum pornind de la această cerere, avem acea șansă istorică de a remedia această nedreptate! În actualele condiții statutul de țară candidată va fi acea luminiță de la capătul tunelului către care să ne îndreptăm”, adaugă Filat.

Distribuie articolul: