Conform portalului Digi24, Organizația Națiunilor Unite a oferit un vot copleșitor pentru rezoluția prin care este condamnată agresiunea rusească asupra Ucrainei și a solicitat retragerea imediată a armatei ruse din țara vecină, într-o nouă expresie a indignării produse la nivel global de atacul rus.

Dintre cei 193 de membri, 141 au votat în favoarea rezoluției, 35 s-au abținut, iar 5 au votat împotrivă. Țările care îl susțin pe Putin au fost Coreea de Nord, Siria, Eritreea, și Belarus.

Rezoluția, care a fost pornită de 94 de țări, susține că ONU „deplânge în termenii cei mai fermi agresiunea Rusiei împotriva Ucraina”. Ea solicită, în egală măsură, ca Rusia să „înceteze imediat folosirea forței împotriva Ucrainei și să retragă imediat, complet și necondițiat toate forțele militare” din Ucraina.

Rezoluția nu are urmări legale, însă ea reflectă o expresie directă a atitudinilor la nivel global în ceea ce ține agresiunea rusească și va întări presiunile pe Moscova și aliatul acesteia, Belarus.

Este pentru prima în ultimii 40 de ani când Consiliul de Securitate a trimis dezbaterea unei crize în Adunarea Generală a organizației și a 11-a sesiune de urgență a acestuia din 1950 și până acum.

Distribuie articolul: