Dacă am ceva de imputat acestei societăți moderne, e faza filtrelor roz pe care le aplicăm maternității. Dând un scroll prin grupurile de mămici arhiprezente, ideale, mereu gata să oprească un incendiu și să salveze o jumătate de planetă, te simți o mamă imperfectă. De ce copilul meu nu mănâncă cu furculița și cuțitul, de ce nu citește pe silabe la 2 ani sau de ce nu merge la câteva zeci de cercuri destinate celor mici? Sunt sigură că astfel de gânduri v-au populat mintea. Și totul din cauza unor așteptări sociale setate prea înalt.

În cazul meu, acestea au degenerat într-un burnout matern, diagnosticat de un specialist. Ce semnifică burnoutul matern? Este clasicul sindrom al burnout-ului profesional, doar că mutat în emisfera familială, acolo unde femeia este forțată să-și pună propria viață pe pauză, dedicându-se trup și suflet creșterii copilului. Da, chiar dacă multă lume crede și speră în idealul egalitar și în împărțirea corespunzătoare a rolurilor în familie, într-o societate patriarhală, precum e Republica Moldova, majoritatea funcțiilor educative și de dezvoltare a celui mic cade pe umerii mamei.

Care sunt simptomele pe care le-am resimțit eu?

  • Insomnia – este un prim semnal de alarmă, un semn evident că propriul nostru organism este angajat într-un proces obositor și dificil din punct de vedere psiho-emoțional. Mi-am dat seama că ceva nu este în regulă, când am depistat că nu mă mai prindea somnul chiar și când fetița mea dormea dusă. Am ajuns să bat recordul, stând și până la orele 3 sau 4 ale nopții fără să adorm;
  • Oboseala cronică – genul de surmenaj care te lovește în plin. Nu mai ai chef de nimic, ești cu moralul la pământ și efectiv ți se lasă mâinile în jos;
  • Irascibilitate și atacuri de furie – știi senzația când te înfurii subit pe o furculiță care cade sau pe o pereche de șosete uitate pe podea? Aceste atacuri de furie devin din ce în ce mai frecvente;
  • Plâns incontrolabil sau incapacitatea de a gestiona un tantrum al celui mic – este o senzație bizară de impotență, de neputință în fața crizelor copilului.

Cum lupt cu această problemă?

  • Am mers la un psiholog – nu este absolut nimic rușinos în a cere ajutorul, dimpotrivă e binevenit să spuneți care vă sunt trăirile și ce vă macină unui om cu cunoștințe în sfera psihologică, deoarece acesta poate determina metodele de tratament.
  • Am învățat să-mi dedic timp de calitate – fie că este vorba de cafeaua băută în liniște sau de un film văzut, aleg ce îmi place mie.
  • Cer ajutor – da, am învățat să cer ajutor de la părinți, soț, prieteni, când simt că e prea mult.
  • Am renunțat la ideea de a fi perfectă – oricât de mult nu ai încerca să fii cea mai bună, nu vei fi. Genul acesta de imperative este sortit eșecului de la bun început. În schimb poți fi: concentrată, disponibilă, atentă.

Distribuie articolul: