Mădălina Țurcan este o tânără interpretă de la Chișinău care și-a încercat norocul în cadrul show-ului SuperStar de la ProTV. Aceasta a făcut senzație atât cu vocea sa, cât și cu asemănarea izbitoare pe care o are cu interpreta Antonia.

Tânăra a interpretat piesa „Paris” a trupei rock, Grace Potter And The Nocturnals și deși a făcut-o bine, jurații au ținut să-i asculte vocea interpretând și alt stil de muzică. Atunci Mădălina Țurcan a cântat o piesă mult mai sensibilă, No time to die, de Billie Eilish, iar juriul, compus din Smiley, Raluka, Marius Moga și Carla’s Dreams, a fost cucerit de-a binelea. Tânăra artistă a primit din partea lor patru de „DA”.

Vezi momentul în video de mai jos.

Este elevă în clasa a 10-a la un liceu cu profil teatral. Provine dintr-o familie în care seriozitatea era ridicată la rang de artă. Tatăl ei a fost cadru militar și cumva i-a insuflat și ei rigurozitatea și disciplina militară. A învățat-o să nu se atașeze de persoane, scrie cancan.ro.

Primul moment în care a luat contact cu muzica a fost când avea vârsta de 4 ani și a mers împreună cu părinții ei la o mănăstire, iar  acolo a descoperit corul bisericii. A început și ea să cânte, mai mult de atât a rămas acolo timp de 10 zile alături de măicuțe. În prezent cântă în corul bisericii.

Are o pasiune mai specială în ceea ce privește cărțile, merge la shopping de cărți, le cumpără, însă nu le citește. Îi este de ajuns să le vadă în biblioteca proprie și se umple de energie pozitivă, relatează superstar.protv.ro.

I se spune Antonia de Moldova. Antonia este o zeiță pentru ea și spune că este foarte mândră că oamenii o aseamănă cu idolul ei. Știe că e frumoasă, dar nu-i plac complimentele.

Distribuie articolul: