Filmele ne-au „vândut” până acum o imagine foarte exotică a haremului. Femeile erau superbe: siluete suple, păr negru, ochii sclipitori. Realitatea, totuși, este un pic diferită. La sfârșitul sec. XIX în Iran, în perioada domniei lui Nasser Shah, haremul era împânzit cu femei care, probabil, astăzi nu ar intra prea ușor în standardele obișnuite de frumusețe. 

Cu siguranță ai văzut și tu fotografiile de mai jos, care au devenit cândva virale pe Internet. Mulți încă nu cred că în fotografii sunt femei și cred că totul este o glumă.

Ei bine, noi vă spunem adevărul: aunt femei și ele erau soțiile șahului Qajar.

Una dintre pasiunile Shahului Qajar a fost fotografia, încă de mic copil o adora. Când a venit la putere a luat o decizie excelentă: de a deschide în incinta palatului un „studio foto”. Primul studio oficial din Iran.

Așadar, în 1870, la Teheran, fotograful rus, Anton Sevriughin, și-a deschis un atelier. În consecință acesta a devenit fotograful oficial al familiei regale. Pe parcurs, Sevriughin a creat o cronică – foto a familiei regale, iar pentru meritele sale a primit un titlu onorific.

Aici îi avem pe Al-Din Shah Qajar împreună cu Sevriughin înainte de o ședință foto.

Shahul i-a permis lui Sevriughin să fotografieze persoana sa, rudele de sex masculin, servitorii și curtenii. Iar femeile din haremul său au fost fotografiate chiar de rege, acesta fiind un aprig pasionat al fotografiei. Potrivit istoricilor, acest Shah avea în jur de 100 de soții.

Corpolența se pare că era cel mai important criteriu al frumuseții.

Este cunoscut faptul că Nasser Al-Din Shah imprima pozele în laboratorul palatului și le păstra în albume satinate, în palatul său din Golestan, care acum este muzeu.

Incomparabila Anis Al-Doleh – soția favorită a Shahului (din dreapta).

Aceste imagini sunt nemaipomenite prin faptul că în acea perioadă, conform legilor șiite, nu se permitea fotografierea fețelor, în special pe cele ale femeilor. Dar cel mai puternic om din țară își permitea să încalce legea.

Fotografiile acestor femei contestă ideea generală despre viața haremului. Soțiile Shahului par a fi destul de moderne pentru acea perioadă: par pline de încredere, privesc cu calm în obiectivul aparatului, nu se intimidează nici un pic.

Din fotografii putem înțelege ce gusturi avea monarhul: toate femeile erau corpolente, cu sprâncene dese și cu mustața evidențiată. Este clar că acele femei nu lucrau fizic și nici nu duceau lipsă de mâncare. Experții spun că în colecția Golestan există și poze în nud, dar sunt păstrate în maximă siguranță.

 

Distribuie articolul: