Astăzi sărbătorim lectura copilăriei în toată lumea. În 1967 UNESCO a stabilit că ziua de naștere a scriitorului danez Hans Christian Andersen să fie sărbătorită pe plan internațional ca Ziua Internațională a Cărţii pentru Copii și Tineret. Astăzi se împlinesc 216 ani de la nașterea autorului care a scris cele mai îndrăgite basme ale copilăriei. Scriitorul danez, s-a născut la 2 aprilie 1805, la Odense, a încântat generaţii de copii cu povestiri precum „Hainele împăratului”, „Fetiţa cu chibrituri”, „Răţuşca cea urâtă”, „Micuţa sirenă”, „Crăiasa Zăpezii”, etc.

Această zi este prilejul ideal pentru promovarea literaturii pentru copii şi pentru stimularea dorinţei de lectură a celor mai mici cititori. Am aflat părerea mai multor mămici despre importanța cărților în viața celor mici și cum ar putea să facă din citit o activitate plăcută:

Maria Botnaru, mămică din Rezina:

„Cărțile sunt seva, iar copii bureții. Dacă deprinzi copiii de la vârsta cea mai fragedă să se atașeze de anumite istorioare, informații, trăiri sau stări de spirit, atunci nu se mai desprind de asta nici atunci când vor fi adulți sau înaintați în vârsta. Întotdeauna am fost pentru stimularea cititului la copiii mei, știind că asta le îmbogățește vocabularul, le stimulează imaginația și gândirea, dezvoltă limbajul, creativitatea. Rolul cel mai important în dezvoltarea cognitivă și lingvistică rămâne pe seama lecturii, la început părinții o fac, după copiii devin independenți în această privință. Cititul conectează lumea interioară cu cea exterioară, pentru că adesea citind poți să visezi, să-ți imaginezi, să creezi, să ai eroi și să tinzi mereu spre noi vârfuri de succes. Copiilor mei le-am citit mult, încă de pe timpurile când erau în burtă, apoi treptat am selectat povești adaptate vârstei lor, cărți cu poezii și tot felul de cărți ilustrate. Repede au depășit timpul în care le erau interesante poveștile, pentru că multe din ele le emoționau până la lacrimi și le induceau în stări depresive. Imediat ce au mers în clasa 1, am trecut la enciclopedii de tot felul, specificul acestora rămâne geografia, natura, Universul, corpul uman și nu se satură sa mă tot interogheze adaugator la aceste teme. Deasemenea , le place sa citească din colecțiile de aventuri, gen Robinson Crusoe, Harry Potter, Copiii Căpitanului Grant, etc.(recunosc ultimele săptămâni nu au citit in română, deoarece suntem axați pe studierea unei limbi străine). În era tehnologiilor, e foarte complicat să le menții copiilor interesul viu pentru lectură. Tinerii pot fi stimulați și încurajați să citească, doar prin bunele modele care le au acasă, la școală, în societate, dar și din mass-media. Generația tânără nu trebuie educată, ci se autoeducă din tot ce văd , aud și simt. Cartea și lectura cer dăruire, hărnicie, devotament și disciplină. Poate în era în care trăim, acest lucru nu va deveni o condiție pentru toată lumea, dar merită să încercăm și să ne îndreptăm eforturile în această direcție și cum spunea G.K. Chesterton „O cameră fără cărți este ca un corp fără suflet”.”

Eugenia Gîrlea, mămică din Alexandru-Ioan Cuza, Cahul:

„Cărțile sunt importante pentru copii,deoarece îi ajută să cunoască mai aproape și mai amănunțit ceea cei înconjoară, cărțile pentru copii sunt variate. La moment suntem la etapa poveștilor, facem cunoștință cu diverse personaje: „Punguța cu Doi bani”, „Gogoașa”,„Ridichea”, etc. După povești vor urma activități unde vom învăța a număra într-un mod distractiv și desigur nu uităm de alfabet. După părerea mea ar trebui să se organizeze diferite cercuri unde tinerii să se întâlneasca să citească, la final să-și împărtășească impresiile.”

 

Marina Novicova, mămică din Chișinău:

„Cartea este foarte importantă pentru formarea copilului. Cu ajutorul cărţilor copilul cunoaște multe lucruri noi, dezvoltă imaginația, memoria. Este punctul forte în educarea copiilor, în dezvoltarea vocabularului, ajută mai ușor şi mai frumos să se exprime. Cu ajutorul cărților le stârnim curiozitatea, mai uşor înţeleg binele şi răul. Fiind mama a doi copii, unul de 3 ani şi altul de 6 ani, în biblioteca noastră sunt multe cărţi: de la poezii simple până la poveşti lungi şi cărți de genu „Vreau să ştiu”. Pentru ca tinerii să citească cărţi e nevoie să le trezim interesul faţă de lectură de mici, să le propunem cărţi conform vârstei şi intereselor.”

Mariana Josan, mămică din Chișinău:

„Cărțile pe care le citim mai des sunt legate de anatomie. Cel puțin copilul nostru este foarte interesat despre evoluția organismului uman și despre structura acestuia, ne pune foarte multe întrebări pe acest subiect iar noi am văzut-o interesată și am luat niște cărți despre anatomie. Probabil cel mai important pentru ca tinerii să citească, părinții trebuie să le dea exemplu.”

Iana Sclifos, mămică din Ungheni:

„Cărțile dezvoltă, multilateral și frumos. Cărțile educă, sunt o lume aparte în care te poți refugia ori de câte ori simți nevoia și știi că ești în siguranță. Poate de asta sunt importante pentru copii – creează un confort aparte și sunt de încredere, astfel încât atunci când se gândește la o carte știe că se detașează de restul lumii. Visul meu dintotdeauna este să am o bibliotecă, doar a mea. Fiind pasionată de cărți, încerc să îi insuflu asta și copilului meu. La moment, Mark ascultă câteva rânduri din „Notre Dame de Paris”, pe care o lecturează mami, pentru că este prea activ pentru a asculta mai mult de 3 minute. Dar avem deja cărți cumpărate, care așteaptă cuminți până ce Mark o să vrea să le „devoreze”. Nu îi poți determina pe tineri ca să citească. Totul ține de personalitatea fiecăruia și de motivația interioară. Cred că maxim ce pot face ceilalți este să sugereze cărți într-adevăr bune. O idee bună, zic eu, este inițierea unor campanii pe această tematică, astfel încât să aprindem măcar o scânteie de curiozitate în rândul tinerilor.”

Paola Veverița, mămică din Chișinău:

„Cărțile pentru copii sunt importante pentru dezvoltarea imaginației și vocabularului. Eu ii citesc fetiței mele cărți cu povești de Ion Creangă și cu povești Disney. În timpul liber tinerii ar putea citi cărti pentru dezvoltarea lor personală, cred că trebuie încurajați de părinți sau profesori. Ei ar avea un vocabular bogat și ar putea ține un discurs liber și plăcut, în fața mai multor persoane.”

Diana Cebotari, mămică din Chișinău:

„Prin lectură copii își dezvoltă orizontul de cunoștintă, își îmbunătățesc considerabil vocabularul, dezvoltă creativitatea ăi gândirea critică. Cărțile alese pentru a fi citite de către copii trebuie să fie corespunzător vârstei și intereselor pe care le are copilul la moment astfel încât informația să fie înțeleasă si percepută corect de către copil. La 6 ani fetița mea adoră să îi citesc enciclopedii pentru copii, dar și povești. Dragostea față de lectură se educă de mic copil. Se educă nu prin forțare să citească dar prin exemplu iar cel exemplu pentru copii sunt părinții care ar trebui să citească și să capteze interesul copiilor față de lectură.”

Tu ce le citești copiilor tăi? Ce cărți se regăsesc în biblioteca voastră de familie?

Autor: Eliza Mihalache, stagiară