În timp ce temperaturile încep să scadă, hainele noastre devin din ce în ce mai groase și nu trebuie să uităm nici de cap, care are nevoie de protecție împotriva frigului. Dacă nu ești o amatoare de căciule, atunci vei găsi mai jos o mulțime de alternative foarte stilate și în vogă. 

Bereta

Dacă nu ai o beretă în garderobă, atunci acum e momentul să-ți cumperi una. O beretă poate fi incorporată într-un stil de inspirație franțuzească, delicat și feminin, fiind accesoriul perfect atunci când vine vorba de fuste și rochii.

Pălăria

Dacă simți că ținuta ta nu are sare și piper, amintește-ți că, mai ales în sezonul de toamnă, pălăria poate să-ți ofere un aer chic, statement.

Șapca

Fiind verișoara beretei, șapca marinărească aduce nostalgie ținutei, amintind de anii 1970. De asemenea, este la fel de versatilă ca bereta, putând fi combinată atât cu ținute romantice, cât și cu unele glam rock sau casual, cum ar fi un look format din jeans și jachetă.

Bucket Hat

I se mai spune și „pălăria de pescar” și a devenit un must-have de mai multe sezoane, iar acum a fost readusă în atenția tuturor de către fanii serialului Emily in Paris.

Șapca de baseball

Pentru că anul acesta ne gândim doar la relaxare și confort, este imposibil să nu fi observat că fiecare vedetă, influencer, actriță sau model are în garderobă o astfel de șapcă, fiind perfectă atunci când părul nu îți stă bine sau pur și simplu simți nevoia de puțin anonimat.

Distribuie articolul: