Ca și majoritatea artiștilor în această perioadă, Pasha Parfeni s-a pomenit cu agenda goală, imposibilitatea de a organiza concerte mari, dar și lipsa de evenimente private la care ar putea cânta. Artistul îți propune să devii patreon-ul său pe platforma internațională Patreon.com, iar pentru fiecare sumă donată, Pasha îți promite piese dedicate și mulțumiri oficiale.„Salut, sunt Pasha Parfeni și sunt unul dintre puținii artiști independenți din Moldova. N-am fugit după titluri și medalii, întotdeauna tind să spun lucrurilor pe nume, chiar dacă ele nu sunt pe placul puterii.

Și da, eu am o poziție civică. Și consider că e corect s-o expun, utilizând cele mai tari instrumente pe care le am – vocea și vizibilitatea mea.

Poate sunt un visător, dar cred că împreună putem contribui la o schimbare frumoasă a țării și societății noastre.

Criza din acest an m-a afectat și pe mine, rând pe rând toate programările s-au anulat iar calendarul meu pentru următoarele luni arată destul de pustiu.

Am decis să apelez la ajutorul vostru, ca să continui să fiu acel artist „incomod”, să fac auzită nu doar vocea mea, dar și pe ale voastre.

Dacă vă place ceea ce fac și ați vrea să continui, vă invit să mă susțineți, iar mai târziu să ne distrăm împreună. 

Mulțumesc”, scrie Pasha pe pagina sa oficială de Facebook.

Dacă vrei și tu să ai o petrecere privată la care să-ți cânte Pasha Parfeni, o dedicație muzicală personalizată sau bilete la concertele lui – alege un nivel de donație și susține-l lunar pe artist.

Distribuie articolul: