Sexualitatea este un concept fluid şi în continuă evoluţie. În contextul controverselor introducerii în şcoli a orelor de educaţie sexuală, mulţi susţin că este necesar să se facă cunoscute anumite aspecte moderne ale acestui domeniu, aspecte care, până acum, erau tabu.

Din această categorie fac parte şi demisexualii, adică acei oameni care simt o atracţie sexuală faţă de un potenţial partener, dar şi-o reprimă până ajung să îl cunoască foarte bine. Este un fel de teamă sexuală de eşec, aceştia neluând în considerare o relaţie carnală înainte de a stabili o legătură emoţională puternică cu acea persoană.

Cu alte cuvinte, ei au nevoie de sentimente exprimate reciproc, ce le asigură lor confortul psihic necesar pentru a se apropia la nivel fizic. Acest concept a fost stabilit în 2008 de către Reţeaua Internaţională pentru Educaţia şi Vizibilitatea Asexualităţii, dar începe să fie recunoscut datorită numărului tot mai mare de persoane care se descriu ca fiind semi-sexuale.

Aşadar, demisexualii se tem de presiune romantică sau sexuală. Însă cum afli dacă eşti în această categorie? Mulţi consideră, iniţial, că sunt deosebit de pretenţioşi atunci când vine vorba de alegerea unui partener, iar interacţiunile, inclusiv în ceea ce priveşte jocul seducţiei, se realizează mai greu.

Această categorie de oameni are nevoie de dovezi, de mai multe întâlniri, evită aventurile de o noapte şi preferă analiza şi introspecţia. Primul sărut se lasă, de regulă, aşteptat, iar prima noapte de dragoste trebuie să aibă o poveste: să fie într-un loc special, să fie plină de romantism şi, mai presus de orice, să nu fie scopul principal al întâlnirii.

Studiile arată că demisexualii nu concep să sărute o persoană pe care au întâlnit-o cu cinci minute înainte. Nu trebuie să credem, însă, că aceştia sunt lipsiţi de libidou sau că au vreo problemă cu practicarea actului sexual în sine, ci cu aprecierea justă a celuilalt, raportându-te la propriile aşteptări în ceea ce priveşte un partener.

Această orientare sexuală este definită ca fiind la jumătatea distanţei dintre asexualitate şi sexualitate, ceea ce explică de ce unii demisexuali nu simt o energie sexuală la fel de mare ca alţii. Demisexualii vor, în general, să fie apreciaţi pentru calităţile lor dincolo de trupul lor. Femeile demisexuale sunt mult mai multe decât bărbaţii, deoarece actul sexual în sine este mult mai diferit : dorinţa carnală masculină se manifestă, uneori, dincolo de aceste detalii de care ţine cont o femeie atunci când cunoaşte un bărbat – aspect fizic, inteligenţă, maniere etc.

sursa: clickpentrufemei.ro

Distribuie articolul: