Bărbia dublă nu apare doar în urma excesului de greutate. Sunt o mulțime de factori precum vârsta înaintată, moștenirea genetică, diverse afecțiuni sau timpul excesiv petrecut cu ochii în telefon. Află care pot fi cauzele bărbiei duble, dar și cum o poți diminua.

De ce apare bărbia dublă

Există multe cauze ale bărbiei duble, iar multe nu au legătură cu greutatea corporală. Alte cauze ale gușei proeminente pot fi moștenirea genetică, postura incorectă, sedentarismul, îmbătrânirea sau diverse afecțiuni medicale. Iată mai jos care sunt posibilele cauze ale bărbiei duble:

  • Timpul îndelungat petrecut cu capul în jos – acest lucru este valabil în special pentru cei care obișnuiesc să petreacă ore întregi cu telefonul sau tableta în mână, cu privirea în jos, ceea ce poate duce la creșterea în volum a gâtului, precum și la lăsarea pielii din zona gâtului.
  • Afecțiuni medicale – tiroidă leneșă (hipotiroidia), boala Cushing, bolile renale, inflamații la nivelul sinusurilor etc.
  • Creșterea excesivă în greutate și sedentarismul.
  • Vârsta înaintată – odată cu instalarea menopauzei, femeile pierd din cantitatea de colagen, proteina care are rolul de a menține elasticitatea pielii, astfel încât pielea devine mai lăsată și mai ridată, cu precădere la nivelul gâtului.
  • Moștenirea genetică – bărbia dublă ar putea fi și o trăsătură moștenită de la unul dintre părinți.

Pentru a elimina bărbia dublă, nu este obligatoriu să apelezi la bisturiu

Iată câteva trucuri care te pot ajuta:

  • Redu timpul petrecut pe telefon, corectează-ți postura corporală și încearcă să faci zilnic 30 de minute de mișcare.
  • Mergi la medic dacă ai și alte simptome care te îngrijorează – tratând cauza, tratezi și efectul!
  • Încearcă să slăbești și să faci regulat exerciții pentru musculatura feței și a gâtului – chiar și mestecatul gumei este un exercițiu!
  • Folosește creme hidratante – și zona gâtului are nevoie de „terapie”, nu doar fața!

Dacă nimic din cele de mai sus nu oferă rezultate, apelează la un specialist în estetică – tratamente nonchirurgicale, minim invazive, precum criolipoliza, radiofrecvența, mezoterapia și lipoliza laser, ajută la eliminarea grăsimii din jurul gâtului și la întinderea pielii.