Rusanda (Cojocaru) Davideanu – moldoveanca îndrăgostită de cărți, devine prezentatoare pentru un post de televiziune bucureștean. Emisiunea se numește „În culise” și a debutat pe 9 ianuarie 2019, iar pe 22 ianuarie aceasta va reveni în grila postului, păstrându-și ziua și ora de difuzare (miercurea de la ora 17:00).

Totul a început la 18 ani, atunci când Rusanda, pe atunci Cojocaru, a publicat prima carte de poezii, apoi a urmat Facultatea de Jurnalism și Științele comunicării din București. În 2010 s-a remarcat, alături de Ionela Costachi, lansând campania socio-culturală „Citesc deci sunt sexy” – în prezent, considerată una dintre cele mai răspândite campanii de promovare a lecturii atât din România cât și din R. Moldova.

Probabil multe dintre voi o cunoașteți datorită inovației aduse în lumea modei, care a devenit un adevărat trend fashion și cultural „bookletta – geanta care tratează cărțile așa cum ele merită”, cum o identifică Rusanda. Această invenție, până în prezent, i-a adus creatoarei multe premii pentru creativitate și inovație și este înregistrată ca fiind unică în lume.

În 2016 este nominalizată pentru premiul „Femeia Anului” (Revista Avantaje), categoria Antreprenoriat. Tot în acest an este invitată să susțină primul TEDx Talk despre antreprenoriat și inovație la TEDxCluj. În 2019 începe seria de emisiuni online despre cărți, localuri & oameni „Booking night cu Rusanda”, iar din 2020 face parte din echipa Canal 33, înlocuind-o pe actriţa Simona Muscă.

„Cu multă bucurie am acceptat invitația celor de la Canal 33 de a face parte din echipa lor. Formatul «În Culise» este unul de suflet pentru mine după ce Simona Muscă m-a invitat în emisiunea ei anul trecut și am trăit alături de ea această experiență deosebită. Promit solemn să îi fac cinste formatului cu oameni de valoare și subiecte de interes pentru o generație în continuă schimbare, care încă își caută modelele demne de urmat”, dezvăluie Rusanda.

Sursa foto: designcafeclub.md, Sursa: click.ro