Începând cu săptămâna 20 de sarcină, majoritatea gravidelor observă că părul le creşte mai repede, este mai sănătos şi mai des decât înainte. Cum se explică acest lucru? 

Hormonii de sarcină, în special estrogenul este de vină pentru schimbările pozitive pe care le observi la nivelul părului, dar şi al unghiilor. În mod normal, părul creşte aproximativ 2 cm pe lună, iar durata de viaţă a unui fir de păr este de la 2 la 6 ani. Firele de păr intră într-o fază de odihnă, o dată la 2 – 3 luni, din acest motiv, cam 10% din părul tău este în faza de odihnă şi 90% este în fază activă. În timpul sarcinii însă, hormonii de creştere şi estrogenul stimulează procesul de crestere şi, mai mult decât atât, împiedică intarea lui în faza inactivă. Pe de altă parte, circulaţia sângelui este accelerată, de aceea ajung la nivelul scalpului mai mulţi nutrienţi care hrănesc firul de păr. Vestea mai puţin bună este că păarul creşte la fel de repede şi pe restul corpului acolo unde nu ai dori să apară.

Cu toate acestea, specialiştii spun că de bogăţia părului pe care îl ai pe durata sarcinii nu te vei bucura foarte mult timp după naştere. Procesele care i-au stimulat creşterea vor înceta şi totul va reveni la normal. Senzaţia va fi că îţi cade foarte mult păr, când de fapt, este un ritm firesc, având în vedere că pe durata sarcinii părul care în mod normal ar fi trebui să pice la periaj a rămas pe scalp.

Păr frumos şi după naştere

Ia suplimente alimentare, mai ales dacă alăptezi. În acest mod menţii organismul în echilibru şi hrăneşti în mod corect unghiile şi părul. Ai grijă să obţii din alimentaţie cât mai multe vitamine şi minerale naturale, care să-ţi revigoreze organismul. Ai grijă cum îl coafezi, evită cozile prea strînse, cleştii care pot rupe firele şi utilizează cu măsură uscătorul de păr cu aer cald şi placa fiindcă usucă şi fragilizează.

Sursa

Distribuie articolul: