Cu o geantă mare sport într-o mână și două pahare de cafea în alta, Anatol (pseudonim) se îndreaptă grăbit spre parcul catedralei din Chișinău. Geanta nu rezonează prea bine cu stilul lui vestimentar impecabil și pare mult prea grea pentru una care și-ar realiza banala misiune de a purta niște tricouri de schimb și o pereche de ghete sport.

La intrarea în parc ne salutăm discret și convenim să găsim o bancă ferită de soare și priviri curioase, menționează reporterul AGORA.md. Nu că ar avea ceva ilegal în geantă sau că am vrea să punem la cale vreo crimă. E nevoit să fie atent atunci când urmează să vorbească despre viața sa personală.

Înainte să începem discuția, îmi potolește curiozitatea. În geantă poartă niște caserole cu fructe de pădure crescute de el. A primit mai multe comenzi pe care trebuie să le ducă în diferite colțuri ale orașului. Asta mă uimește și îmi provoacă multă admirație, știind că interlocutorul meu este interpret cu zeci de premii internaționale și mai are câteva afaceri puse pe roate.

L-am rugat pe Anatol să ne vedem după ce am aflat că, în câteva săptămâni, urmează să se căsătorească și să plece definitiv din Moldova. Nu că ar mai fi ceva neobișnuit în deciziile moldovenilor de a pleca din țară, doar că Anatol este unul dintre oamenii care iubesc Moldova, are o situație financiară bună, are mai multe proiecte sociale importante pentru comunitate și un tată cu nevoi speciale, pe care tânărul l-a avut în grijă de pe la 13 ani, când mama sa a plecat la muncă peste hotare.

Iubește Moldova, dar societatea nu este pregătită să-l accepte.

„Dar de ce ar trebui să muncesc în această țară, să lupt pentru dezvoltarea ei, să fiu un bun profesionist, angajat, să deschid afaceri în continuare, dacă indiferent de efortul depus, societatea asta nu are loc pentru mine?”

Când spune că societatea nu are loc pentru el, vorbește despre relația lui cu Mihai. Mihai e cetățean român, dar locuiește în casa lui Anatol de doi ani și jumătate. După o relație frumoasă la distanță, tinerii au decis să se mute împreună acasă la Anatol, într-un orășel mic, la vreo 40 de km de capitală. Știind că e artist și om de afaceri, oamenii nu prea au curajul să dea buzna cu întrebări și replici despre relația dintre cei doi tineri. O fi prieteni buni, o fi având afaceri comune… Dar timpul trece, Anatol a făcut deja 23 de ani și cei mai nerăbdători dintre vecini au început a vorbi între ei că băiatul nu a fost văzut vreodată cu vreo fată, că e prea stilat și aranjat și că poate i-a venit timpul să se însoare. O femeie străină din satul vecin o tot contactează periodic pe mama lui Anatol, în Italia, s-o informeze că tânărul și-a vopsit părul, ori că și-a tuns barba neobișnuit și să aibă grijă să nu cumva să fie homosexual, pentru că e prea diferit de ceilalți băieți din oraș.

„Și mama, săraca, ca o mamă, zice că, uite, te vorbește lumea, să ai grijă să nu te bată. Ei cum să reacționezi la faptul că oricât ai încerca să-ți ascunzi viața personală, sunt oameni care își vor băga nasul peste tot?! Nu îți ajung forțe să lupți cu fenomene ca ăsta”.

Anatol intuia de mic copil că informația despre orientarea lui sexuală trebuie să fie ascunsă.

Nu a spus niciodată nimănui. Știau doar băieții cu care se întâmpla să fie într-o relație. Dar, și atunci nu recunoștea până la capăt ce simte. În comparație cu relațiile pline de dragoste, bucurie și mândrie prin care treceau semenii săi, el lupta cu sentimentele sale de vină. Fiecare întâlnire amoroasă era urmată de săptămâni întregi de izolare și autobiciuire pentru pasul pe care l-a făcut. Nu-și putea ierta slăbiciunea și nici nu avea un computer conectat la Internet sau oameni cu care să vorbească despre războiul din mintea lui.

Imposibilitatea de a-și explica individual ce se întâmplă a creat prăpăstii mari în relațiile sociale, astfel că nu mai comunica cu nimeni. Unicul om cu care mai schimba câteva cuvinte pe zi era tatăl său, imobilizat la pat, căruia tânărul de 13 ani era nevoit să-i facă singur igiena, în fiecare zi după școală.

„Eu munceam foarte mult, munceam până plângeam seara și mă întrebam, oare unde este copilăria mea? Plângeam că boala tatălui meu mă chinuie atât de mult. Trebuia să-l ridic, să-l spăl, nu puteam ieși la joacă. În unele zile îl uram pentru că îmi distrugea copilăria. Acum înțeleg că nu era altă soluție. E tatăl meu iubit”.

Dar grija unui tată imobilizat la pat nu era unica pe care o avea băiatul de clasa a VII-a. Creștea singur pui în incubator, apoi îi vindea la piață. Povestea lui a sensibilizat o organizație străină, care l-a desemnat tânărul model din Republica Moldova și i-a oferit o bursă în schimbul căreia muncea într-un centru pentru tineri cu nevoi speciale.

Dar toate astea nu reușeau să compenseze golul pe care îl simțea și nu îi puteau oferi răspunsul la cea mai importantă întrebare: De ce se îndrăgostește de băieți și nu de fete? Așa că a hotărât să învețe teologie.

„Singur cu tine construiești dialoguri care te ucid pe interior. Am început să merg la biserica baptistă, apoi am studiat teologie timp de patru ani. Am studiat atât de mult și aprofundat biblia și în final am înțeles că trebuie să am legătura mea cu Dumnezeu și atât. Nu am nevoie de nicio religie, preoție sau biserică. Trebuie să-mi trăiesc viața corect în măsura posibilităților”.

Proiectele mari au început odată cu majoratul.

A fondat un centru în care 300 de copii de diferite vârste, aveau activități extrașcolare, beneficiau de serviciile unui logoped și a unui kinetoterapeut. Tot în aceeași perioadă, în paralel, tânărul a reușit să absolvească două facultăți și să câștige peste 40 de premii naționale și internaționale în muzică. În fiecare vară muncea din greu peste hotare, pentru a reveni și a investi în afaceri care tocmai au început a-i aduce roade.

Reușitele l-au făcut popular, oamenii îl tratează cu respect și admirație, dar distanța socială rămâne neschimbată. Anatol, nu poate accepta oamenii prea aproape în viața sa, pentru că i-ar fi greu să-și ascundă orientarea sexuală. Așa că a adoptat un comportament amabil, dar distant. A învățat să fie atent la gesturi, la cuvinte, să-și controleze emoțiile ori de câte ori se îndrăgostea de un bărbat, dar spune că este aproape imposibil să nu scape fraze sau gesturi care îi trădează orientarea sexuală și atunci oamenii iar îl tratează cu suspiciune.

Înțelege că respectul și admirația se pot transforma în ură și dispreț într-o singură secundă.

Nici măcar părinții lui Anatol nu știu că fiul lor iubește un bărbat: „Probabil că le-aș fi spus adevărul părinților mei, dacă ar fi fost mai tineri, dar ei au deja peste 60 de ani și nu cred că sunt capabili să înțeleagă ce simt. Ei îmi cunosc iubitul, dar cred că suntem prieteni buni. Părinții mei îl iubesc și îl acceptă ca pe propriul lor fiu. Dar știu că în momentul în care le-aș spune deschis că sunt homosexual, lucrurile s-ar schimba radical. Știu că mama ar suferi mult dacă ar afla. Atât de mult mi-e jale de ea, că doar pentru ea voi păstra acest secret. Nu voi recunoaște niciodată în fața ei, că sunt homosexual”.

 

Dincolo de drama de acasă, pe 28 octombrie, în Danemarca, se va oficia căsătoria între Anatol și iubitul său.

Danemarca este una dintre țările care oficiază căsătorii inclusiv pentru cetățeni străini. Pregătirile sunt în toi. Băieții și-au ales cele mai frumoase verighete, din câteva sute pe care le-au văzut. Și-au pregătit costumele și au găsit un fotograf bun care va merge cu ei..

„Este foarte dureros că părinții noștri nu se vor bucura de aceste momente. Vom purta verighete, dar de fiecare dată când vom intra pe ușa casei părintești, va trebui să le scoatem. De ce nu am dreptul să mă laud și eu cu dragostea mea?! Toate cuplurile de tineri se sărută, se cuprind, distribuie poze comune pe rețelele de socializare. Dar noi cu ce suntem mai răi decât ei, că trebuie să ne ascundem dragostea? De ce ar trebui să ne simțim mereu intimidați de o întrebare banală? Credeți că nu vreau să le spun prietenilor mei că pe 28 octombrie mă căsătoresc și e oficial, că ne-au acceptat dosarul și vom fi soți și vom avea același nume de familie și verighete…?!”

Anatol spune că nu mai vede nici un sens să muncească și să plătească impozite într-o țară care nu-l poate accepta și care nu îi va permite prea degrabă să întemeieze o familie, așa că își închide afacerile și proiectele începute și merge într-o țară mai tolerantă, în care va începe totul de la zero. Tinerii își doresc mult să aibă un copil, căruia să-i poată oferi căldura unei familii adevărate. Anatol spune că oricât de mulți bani ar câștiga, în Moldova, nu ar putea să-și educe copilul în dragoste și armonie. Nu l-ar putea proteja de homofobie. Așa că este nevoit să renunțe la rezultatele muncii grele, la roadele pentru care a plătit cu propria copilărie, în schimbul unui vis, unei mici oportunități pentru o viață normală, așa cum o au, în mod firesc, persoanele heteroxsexuale. Ar fi vrut să rămână și el acasă, dar se întreabă: „Dacă țara mea nu mă iubește de ce ar trebui să rămân aici?”

*Autoare: Doina Ipatii

Sursa: AGORA

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: