Ducesa Meghan şi Prinţul Harry au angajat a treia bonă pentru micuţul lor, Archie Harrison Mountbatten-Windsor, după ce au concediat două dădace în doar câteva luni.

Archie Harrison se află deja la a treia bonă, în doar trei luni de când s-a născut.

A treia dădacă angajată de Prinţul Harry şi Ducesa Meghan i-a însoţit pe aceştia în vacanţa din sudul Franţei, petrecută la vila cântăreţului Elton John, scrie Daily Mail.

A treia bonă, aleasă de cuplul regal la începutul lunii iunie, este o femeie născută în Marea Britanie. Femeia a fost văzută când cobora de la bordul avionului privat cu care au călătorit Ducii.

Noua bonă ar fi fost pusă să semneze un contract amplu. O sursă a declarat pentru The Sun că cea de-a treia angajată pentru micuţul Archie „s-a acomodat foarte bine cu familia“, adăugând: „Meghan este o mamă foarte atentă, dar noua dădacă parcă ar fi o trimisă a lui Dumnezeu”.

„Ea se comportă frumos cu Archie şi chiar îl adoră. Harry şi Meghan sunt foarte fericiţi că au ales-o”, a mai spus sursa.

Noua angajată nu va locui la conacul Frogmore din Winsdor cu Ducii de Sussex, dar probabil îi va însoţi pe aceştia în turneul regal de luna viitoare.

Nu se cunoaşte dacă primele două dădace ale lui Archie au plecat voluntar sau au fost concediate, deoarece ele au semnat contracte care le împiedică să dezvăluie informaţii despre munca prestată. Surse regale susţin că decizia cuplului de a alege o a treia bonă pentru Archie, care are doar şase săptămâni, a fost „foarte personală” şi se bazează pe „nevoile bebeluşului şi ale părinţilor”.

Totuşi, cuplul regal ar fi încetat colaborarea cu prima bonă pe motiv că era lipsită de profesionalism, în timp ce a doua dădacă ar fi fost angajată să lucreze doar în ture de noapte.

 

View this post on Instagram

 

Happy Father’s Day! And wishing a very special first Father’s Day to The Duke of Sussex! © SussexRoyal

A post shared by The Duke and Duchess of Sussex (@sussexroyal) on

Când a lansat procesul de recrutare, Ducesa de Sussex avea câteva  cerinţe pe care trebuia să le îndeplinească cine va avea grijă de bebeluş. Aceasta dorea ca viitoarea dădacă să fie „o persoană discretă care să nu se lase copleşită de faimă”, conform spuselor Victoriei Arbiter, experta de resurse umane a familiei regale: „Harry şi Meghan, la fel ca William şi Kate, au nevoie de cineva în care pot să aibă încredere şi care să fie o persoană discretă care să nu se lase copleşită de faimă”.

Arbiter a mai declarat: „Mamele din familia regală spun de multe ori că ele nu vor dădace şi poţi înţelege de ce. Ca orice alte mame, vor ca ele să îngrijească bebeluşul, pentru a fi prezente în totalitate în primii paşi în viaţă ai copilului lor. Dar ele vor avea nevoie să aibă pe cineva acasă pentru ajutor“.

Ducii de Sussex au pierdut în decurs de doar câteva luni mai mulţi oameni de bază, printre care asistenta personală a Ducesei Meghan, care a demisionat după doar şase luni, spunând că a fost făcut să plângă în nenumărate rânduri, şi secretara privată a cuplului, Samantha Cohen, după o colaborare de 17 ani cu familia regală. Şi bodyguard-ul lui Meghan a demisionat după doar şase luni, urmat de cei doi asistenţi ai secretarei, Amy Pickerall şi Heather Wong.

SURSA

Distribuie articolul: