Cori Gauff are doar 15 ani și reprezintă revelația tenisului feminin mondial la acest moment. Tânăra sportivă din America a cucerit întreaga asistență datorită evoluțiilor foarte bune pe care le-a avut până acum la Wimbledon 2019. Gauff a reușit o calificare în optimi (locul 313 WTA) și acum toată lumea este la picioarele ei. Inclusiv mama celebrei artiste Beyonce a felicitat-o pentru performanța realizată.

La vârsta ei, Cori se poate deja lăuda că a dat o lovitură importantă și pe plan financiar. Este deja milionară în euro! Pentru că este considerată deja una dintre cele mai promițătoare tinere jucătoare de tenis din lume, mai multe companii importante „au început să-i facă curte” lui Cori. Specialiștii s-au și grăbit să spună despre Gauff că este „noua Serena Williams”, astfel că brand-urile de echipament sportiv au luat-o deja în vizor pe copilă.

Cei de la Nike și New Balance s-au luptat pentru semnătura lui Cori Gauff, însă cei din urmă au reușit să o convingă pe americancă. De asemenea, Barilla și Head și-au asigurat drepturile de imagine ale tinerei sportive.

Potrivit celor de la „Forbes”, Cori Gauff va încasa peste un milion de dolari în acest an doar din contracte de publicitate. O sumă incredibilă, judecând după faptul că vorbim de o puştoaică de 15 ani, fără vreo performanţă notabilă în WTA, până să vină la All England Club.

Milionara Cori Gauff nu se gândește la mașini: „Îmi place să port hanorace! Poate-mi voi mai cumpăra, deși mama mi-a interzis să o mai fac!”
Chestionată de jurnaliștii de la Wimbledon ce va face cu toți acești bani, adolescentă Cori Gauff a dat un răspuns surprinzător.

„Nu-mi pot cumpăra mașină pentru că nu am voie să conduc. Nu știu ce voi face , că să fiu sinceră nu îmi place să cheltui bani. Poate că îmi voi mai cumpăra niște hanorace. Îmi place să le port, iar mama mi-a interzis să mai cumpăr! În fiecare săptămâna comandam unele noi și îmi erau livrate acasă. Îmi place să port hanorace. Acasă nu pot face asta pentru că e prea cald, dar încerc să le port cât se poate de mult atunci când sunt plecată la turnee”, a spus Gauff într-o conferință de presă.

Coco Gauff s-a născut în Georgia, dar s-a stabilit în sudul Floridei pentru a se dedica tenisului. Părinţii săi au fost ambii sportivi, tatăl baschetbalist, mama atletă.

La 13 ani, a devenit cea mai tânără jucătoare prezentă într-o finală de US Open rezervată junioarelor, iar apoi a câştigat Roland Garros la acelaşi nivel.Iar acum o lună a fost cea mai tânără jucătoare care se impune într-un meci din calificările turneului de grand slam parizian.

„Părinţii mei mi-au spus mereu să ţintesc cât mai sus. Vreau să nu-i dezamăgesc, au sacrificat multe pentru mine”, a spus „Coco” Gauff, citată de DigiSport.ro.

Patrick Mouratoglou, celebrul antrenor american, crede că Gauff este un talent special cu calităţi unice. „În primul rând, are un spirit de luptă extraordinar. Apoi, este o sportivă înnăscută. Unii reuşesc să se dezvolte fizic de-a lungul timpului, dar ea are calităţi native. În acelaşi timp, munceşte din greu, ceea ce este foarte important pentru a ajunge în vârf”, a spus Mouratoglou.

Foto: GettyImages, Hello Magazine

Distribuie articolul: