Un deșteptător cu ace aurii sună zurliu pe o noptieră din lemn prelucrat manual. Câteva raze suple se strecoară fără complexe prin sticla proaspăt lustruită a unei ferestre cu obloane albe. Își ridică capul cu părul scurt și bogat de pe perna caldă care mai miroase încă a visul acela pe care l-a tot savurat de pe la patru dimineață. Își întoarce fața spre lumina zilei. Zâmbește de parcă și-ar fi amintit că-i sărbătoare. Dar nu e. Nici nu e nevoie să caute în calendar. Știe cu siguranță că ziua care începe va fi minunată. La fel ca cea de ieri, la fel ca cea de mâine…

De când se ține minte, Natalia Carafizi și-a dorit să împartă lumină în jurul ei. Poate de aceea a ales să devină doctor. La început trăia cu ideea fermă că medicii trebuie să ofere vindecare. Apoi, a înțeles că există oameni pentru care nu mai există leac, dar care totuși pot fi tratați de durere.

În relația cu bolnavii incurabili nu e destul să-ți știi bine meseria…

Îngrijirea paliativă nu este o ocupație la îndemâna oricui. În relația cu bolnavii incurabili nu este destul să-ți știi bine meseria, nici să scrii rețete pe hârtii cu ștampilă. În acest domeniu în primul rând trebuie să fii un om cu sufletul deschis, cu inimă blândă și cu dragoaste. De oameni, de profesie, de viață…

„De când activez la Hospice Angelus am învățat că bucuria este aici și acum. În frumusețea vieții, în savoarea acestei clipe. Am o atitudine pozitivă față de tot ce mi se întâmplă. Ador să cunosc oameni, să-i descopăr. Când vreau să fiu un pic mai fericită este suficient să ascult o melodie preferată, să citesc o carte, să văd un tablou. Totul e despre acum. Aici este secretul”, spune Natalia Carafizi.

Cei mai buni învățători ai vieții pe pământ…

În ochii ei închiși la culoare licărește un zâmbet plin de pace. Se pregătește să meargă în vizită la câțiva pacienți. Oameni care știu că mai au de trăit cel mult 12 luni. Oameni care pe lângă durerea fizică care le inundă trupul, mai au și dureri emoționale, sociale, spirituale. Chiar și așa, spune Natalia, aceste persoane sunt cei mai buni învățători ai vieții pe pământ:

„Fiecare pacient cu care îmi este dat să interacționez îmi oferă lecții de înțelepciune, de răbdare. Totuși, cel mai important lucru pe care l-am învățat de cei care au nevoie de îngrijire paliativă este să am grijă de sănătatea mea. Oamenii trebuie să învețe să nu-și crească bolile, să se adreseze la timp la medic, să prețuiască un pic mai mult viața pe care o trăiesc”.

A învățat ca pe lângă medicamente, pansamente și sfaturi să le ofere și un pic de înțelegere, un pic de susținere și un pic de speranță.

„Viața trăită cu o boală despre care se știe că e incurabilă poate avea culoare. Totul depinde de atitudinea pe care o avem față de boală și de cât de bine putem să filtrăm sfaturile și viziunile oamenilor din jur.  Sunt persoane care deși știu că au un termen de viață limitat, nu doar trăiesc ci savurează fiecare clipă”, explică Natalia Carafizi.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: