Irina Rimes, artista al cărei stil vestimentar e o completare a muzicii ei, adoră influențele Harajuku, dar și look-ul de Lolita urbană. 

Se pare că Irinei Rimes îi este greu să își definească stilul într-un mod foarte concret, deoarece este mereu într-o continuă schimbare și evoluție.  „Ce pot să spun cu mâna pe inimă este că îmi plac influențele Harajuku, dar și look-ul de Lolita urbană, la care probabil nu voi renunța niciodată. Rochia de menajeră din latex negru cu borduri albe este piesa care iese mereu în evidență și cu care nu dau niciodată greș!“, a povestit artista pentru revista Elle.ro.

Irina a dezvăluit ce poartă seara: „Tuluri peste tuluri! Pentru mine, serile înseamnă de obicei concerte, așa că acestea sunt favoritele mele. Volumele rochiilor din tul și culorile lor puternice mă ajută să fiu vizibilă pe scenă. În restul timpului prefer modelele de rochii ușor austere, inspirate din uniformele școlare, cu guler alb“.

Irina Rimes nu poartă bijuterii, în schimb are fel de fel de accesorii simpatice precum bentițele nostime sau șosetele cu volane. Artista preferă să cumpere online, iar site-urile ei favorite sunt dollskill.com, asos.com, topshop.com sau farfetch.com. Iar în ceea ce privește designerii momentului, în accepțiunea Irinei, aceștia sunt Simone Rocha, Demna Gvasalia, Molly Goddard sau Alessandro Michele. „Dar un rol foarte important în garderoba mea îl joacă Laura Firefly, designerul român cu care colaborez cel mai des“, mai povestește protagonista.

Irina nu se ghidează după tendințe, însă acestea o influențează. „Felul în care mă îmbrac este strâns legat de ceea ce cânt, de ceea ce simt și de ce vreau să transmit în acel moment.“

Fashion quiz:

  • Tocuri sau flats? Flats.
  • Alb/negru sau curcubeu? Pastel.
  • Online sau shopping clasic? Online.
  • Feminin sau masculin? Feminin.
  • Street style sau couture? Couture pentru scenă, street style pentru toată ziua.

Un sfat de fashion 

Investește în încălțăminte și accesorii de calitate, poartă un singur parfum și distrează-te cu moda, nu o lua foarte în serios!

Produsele cosmetice esențiale:

  • Ruj roșu.
  • Ser iluminator
  • Blush.

Vezi și: Cea mai așteptată colaborare a verii: Irina Rimes și The Motans lansează „Cel mai bun DJ” (Video)

Distribuie articolul: