#Cumamalăptat, campania lunii august continuă să ne aducă poveștile mămicilor care, cu mult efort personal, ajutate și susținute de soți, consultate de specialițtii proiectului Mămica Alăptează, reușesc să ofere micuților lor cel mai de preț dar al mamei – laptele matern. Într-o incursiune prin timp, despre prima şi ultima alăptare, ne-a povestit astăzi Nata Levițchi, coordonatoarea proiectului care le ajută pe mămici în acest proces. 

„Aşa se face că ziua în care se născuse copilul meu a fost alăptat prima dată şi ultima dată… cu diferența de 2 ani între aceste evenimente. Dar, să le luăm pe rând.

Am născut la miez de noapte, copilul a fost pus imediat pe piept, skin to skin. Apoi, din cauza unor complicații ale mele i l-au înmânat lui tata, iar medicul „s-a ocupat de mine”. Pe la 3 de noapte am fost conduşi în salon. Doar eu şi piciul. Era întuneric, iar eu înercam să îi disting trăsăturile. Am închis ochii, eram prea epuizată. Au trecut câteva clipe. I-am deschis. Nu, deja nu îmi aparțin doar mie. Trebuie să am grijă de boțul ăsta mic care dormea. Acum trebuie să îmi aduc aminte tot ce am învățat la seminar.

… la 39 de săptămâni de sarcină am venit la primul workshop Mămica Alăptează. Atunci nu eram parte a echipei, iar fetele erau la început de drum. La workshop când discutam despre aşteptări am zis că trebuie să absorb cât mai multă informație, apoi pot merge direct la spital. Cam aşa şi s-a întâmplat. Țin minte cum Anastasia Popescu, Olga Gutium şi Alina Shmurun au dus primul lor seminar împreună. Era foarte multă informație, eu îmi făceam griji că în capul meu de graviduță nu va încăpea totul. Ajunsă acasă am pus direct în geanta de maternitate materialele. Nu degeaba îmi făceam griji. Până atunci informată de pe tot felul de forumuri și „reviste pentru mame” am procurat și pus în geantă sticluța și suzeta (ceea ce nu aș mai face dacă aș putea întoarce timpul înapoi). Am dezgolit sânul, atins cu areola năsucul copilului. A deschis gurița în somn. Funcționează! Am încercat să-l ataşez. Chiar dacă nu avea dinți mi-au părut că-s mii acolo. A supt un pic şi a adormit iar.

Primul control al neonatologului la maternitate
– Da e cam gălbior băiețelul vostru, dacă scade cu mult în greutate ar putea avea icter și nu vă externăm „NU VĂ EXTERNĂM” am auzit eu ca un ecou.
– Am întrebat sora medicală ce e de făcut:
– Păi tu nu ai lapte. Să-i dai seara niște lapte praf, dar atunci când nu vor fi medicii.
– Și laptele praf mi-l dați voi?
– Nu, zii soțului să-i cumpere și dă-i copilului 30 ml.
30 ml pentru un stomăcel atât de micuț e foarte și foarte mult. Asta o știu acum, atunci am ascultat sora medicală pentru că multă informație de la seminar mi-a zburat din cap în acel moment. Una ce țineam minte e să nu îl hrănesc cu tetina, deci i-am oferit lichidul cu lingurița. Dimineața, înainte să treacă controlul, aceeași asistentă a trecut prin cameră și m-a atenționat să ascund cutia de lapte praf, sticluța și restul, că „nu se poate așa”.

Următoarele alăptări erau pe cât de curioase pe atât de dureroase. La un sân m-a ajutat medicul să îl ataşez corect, la al doilea nu îl putem ataşa. Deja eram acasă. Teoria o ştiam, mai greu era cu practica. Îi scriam Olgăi şi ea îmi explica cu desene cum trebuie să îl ataşez. Ne-a reuşit! Am început să primesc şi eu plăcere de la alăptare. Am alăptat ori de câte ori a cerut. Şi în parc, şi în maşină şi chiar şi în fața primăriei, şi din mers (ținând copilul în brațe şi împingând căruciorul, pentru că întârziam, iar cu foamea şi dorul de mamă nu te pui). Poziția preferată era culcată. Reuşeam şi eu să mă relaxez ori să citesc ceva.

La un an şi jumătate am renunțat la alăptarea la cerere, lăsând doar alăptările înainte şi în timpul somnului. Peste încă 3 luni am renunțat la alăptările la somnul de zi, apoi, treptat înainte de somnul de noapte şi, în final de cele de noapte. Se făcuse câteva zile de când nu alăptam deloc şi, la necesitate mă storceam. Însă se vede că aveam mult lapte deşi am încetat alăptarea treptat. Vorbisem cu Oxana Lacoea. La sfatul ei am început a bea infuzie răcită de salvie, însă pieptul era foarte plin, eu nu mă puteam stoarce cât eram tet-a-tet cu copilul. La sfatul consultantelor am făcut un usg. Lactostaz. Fuh, am respirat uşurată, e un proces normal şi nu e mastită. Dar pieptul tot mă durea. Soțul făcea masaj şi eu fugeam la baie să storc.

Deşi sunt rezistentă la durere sunt foarte fricoasă de durere. Alina a spus: „ca variantă poți ataşa copilul la sân ca să te ajute să scoți edemul. Poți să nu-mi răspunzi acum, dar să ştii că aşa variantă există”. Nu, nu am acceptat, nu din superstiții, ci mai mult din grijă pentru emoțiile copilului cu care am lucrat de jumătate de an cu privire la înțărcarea blândă. De ziua lui de 2 ani soțul m-a masat dimineața şi a plecat. Urma să merg să mă storc şi să pun ceva rece pe piept. Dar se trezise Mişka. L-am felicitat cu ziua lui şi l-am luat în patul nostru să ne giugiulim. Pieptul mă durea foarte tare. L-am rugat să mănânce un pic de lapte ca să mă ajute. Pentru ultima dată. În nici un minut ambele erau goale fără noduli. I-am mulțumit şi i-am zis că chiar dacă nu o să mai pape „țițică”, îl voi iubi la fel de mult. Ne-am cuprins. Am mai băut 2 zile infuzia de salvie. Dar pieptul nu a mai durut şi nu se mai umplea. Iată aşa a fost la noi începutul şi sfârşitul alăptării, în aceeaşi zi cu diferență de 2 ani.

Peste jumătate de an şi-a adus aminte, dar lapte nu mai era. Acum dacă ceva îl doare sau nu poate adormi stă cu mânuța pe sân. Am înțeles că e un fenomen comun pentru băieței, iar eu savurez aceste clipe în care mai suntem atât de aproape unul de altul. Savurați aceste perioade, cât sunt foarte aproape de noi, mamele!”, ne-a scris Nata Levițchi.

Mai multe detalii despre proiectul Mămica Alăptează puteți afla pe pagina lor de Facebook.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: