Echipele InstaNews Builders și Hype Mode Media – ambele având în componența lor reporterii AGORA – au câștigat două premii în cadrul hackathonului „Puterea a cincea”, centrat pe educația media. Două echipe compuse din jurnaliștii AGORA și developerii Sens Media, au fost premiate în cadrul ediției din acest an a hackathonului media „Puterea a cincea”.

În cadrul hackathonului, echipele Hype Mode Media și InstaNews Builders au creat prototipul unor aplicații pentru tinerii consumatori media.

Hype Mode a dezvoltat ideea unui modul online, care, odată activat, va transforma automat anumite cuvinte cheie din articole dedicate educației media în emoticoane. Acest lucru va face atractive articolele de tipul Fact-Checking pentru tinerii și utilizatorii rețelelor sociale.

InstaNews Builders și-au propus să pună la dispoziția jurnaliștilor și bloggerilor un instrument online care le va permite să-și transforme publicațiile în Stories pe Instargam.

Ideile prezentate de către jurnaliștii AGORA au obținut voturile juriului compus din experții media din Republica Moldova și Germania. Ambele echipe au fost premiate cu câte 3000 euro, oferite de Deutsche Welle Academie. Proiectele câștigătoare urmează să fie definitivate în următoarele luni, după care vor fi lansate oficial publicului larg.

Reprezentanții echipelor câștigătoare: Alexandru Placinta (developer), Felicia Nedzelschi (reporter), Mihai Avasiloaie (reporter), Victoria Dumbravă (editor-șef), Eugen Kanskii (reporter)

Celelalte trei echipe câștigătoare au fost Centrul Media pentru Tineri, MOMO și PythonPlato. Cei dintâi au creat un joc online pentru tineri care permite dezvoltarea abilităților de analiză critică a știrilor. Cei de la MOMO au creat extensia Web Mentor, un detector de falsuri, în timp ce echipa PythonPlato a pus bazele platformei DiploNews, un site care va conține știri și jocuri pentru copii cu vârste între 6 și 12 ani.

A patra ediție a Hackathonului media „Puterea a cincea” este organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectelor „Consolidarea libertății de opinie în Republica Moldova”, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania și „Mass-media în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova (MEDIA-M)”, finanțat de USAID și implementat de Internews.

Distribuie articolul: