Joi, 2 noiembrie crt, la ora 18.15, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea albumului Lumea lui Zaharia, apărut la Editura Cartier în colecția Art, coordonată de Vitalie Coroban.

Alături de Nicolae Pojoga, coeditorul albumului, vor participa:

Iulian Fruntașu

Lică Sainciuc

Mihai Dohot

 Moderator: Em.Galaicu-Păun

„Aceste imagini sugestive aruncă o lumină abundentă asupra a ceea ce reprezintă până acum o fereastră întunecată în viața cetățenilor sovietici, care au fost supuși unor represiuni dure. Mariajul lui Zaharia Cușnir cu arta și documentarul ne oferă o moștenire impresionantă, le­ga­tă de  o realitate dispărută, o șansă rară  de a ne revedea trecutul. ” (Tyrone Shaw,  profesor asociat de scriere creatoare și literatură la Universitatea din Vermont de Nord, SUA)

Fotograful de excepţie ZAHARIA CUȘNIR (1912 – 1993) a apucat patru epoci istorice distincte, abrupte şi total incompatibile: copilăria în cadrul Imperiului Rus, adolescenţa şi tinereţea în România Mare; apoi ceea ce numim „Floarea vârstei” a trăit-o dramatic în cele două veniri (1940 şi 1944) ale sovieticilor, cu întreg tacâmul oribil al foametei, colectivizării forţate şi al unei ideologii delirante. Agonia şi moartea l-au prins în soiul de dezgheţ care s-a produs după 1989, neclar şi irelevant pentru zbuciumata sa viaţă.

Provine dintr-o familie cu mulţi copii, fiind mezinul (al şaisprezecelea) din tatăl Iacob Cuşnir (n. 1870) şi mama Ana, de proveniență germană. A făcut şcoala primară în satul vecin Rogojeni, comună istorică din stânga râului Răut, familia fiind stabilită în Climăuţi (actualul Roşieticii Noi) de pe malul opus, localități unite cu o punte funcţionabilă şi azi.

Din căsătoria cu Daria a avut patru copii, doi dintre ei (fiicele Viorica și Ioana) i-au fost şi elevi la şcoala primară de după 1944, unde fusese, în mod miraculos, acceptat în calitate de învăţător. Se întâmpla pe timp de foamete şi, probabil, graţie vigilenţei suprasolicitate a autorităţilor atotvăzătoare de după război. Nu a durat multă vreme – dovada de studii la un liceu pedagogic din Iaşi („Vasile Lupu”?) fiind în cele din urmă inutilă, şi chiar periculoasă pentru rigorile din învățământul de atunci.

Din puţinele hârtii ce s-au păstrat vedem cererea de înscriere la şcoală, redactată şi ajustată limbajului de lemn al epocii, un tabel cu exerciţii în caractere rusești, probe de calcul elementar pentru clasele primare. Alte documente şi petice de hârtii fac dovada zbuciumului dintre viaţă şi moarte al celor mai mulţi: cartele de pâine, chitanţe cu interminabile cote obligatorii către stat. Halucinantă pare astăzi predarea în calitate de impozite agricole a 20 de ouă, 47 kg de porumb, 59 kg de orz sau 31 kg de grâu. Incredibilă subscrierea „benevolă” la împrumutul de stat. Incredibile şi înscrisurile în carnetul de muncă a colhoznicului Zaharia Cuşnir:

 Săpat pământ îngheţat/ Salahor la zidit/ Scos piatră/ Cărat lut 1 km./ Aruncat pământ/ Stricat zid/ Mânat vite…

Omul a trăit două vieţi. Una mărturisită de bătrânii care-l mai ţin minte ca fiind o vreme „edinolicinic” (un neologism sovietic aplicat celor care ezitau să se înscrie în colectivă), apoi fierar, zidar, lucrător de rând în colhoz. Cei aproape doi ani de individualism înverşunat, încrezător în propriile puteri pentru o viaţă dincolo de colectivizare l-au costat extrem de scump. Printr-o făcătură proprie timpului, apărându-şi modesta avere, a făcut şi puşcărie. Rebelul din fiinţa lui fiind frânt astfel în modul cel mai dramatic cu putinţă.

Ce-a de a doua viaţă, dominată de o pasiune secretă pentru fotografie, nu a fost niciodată consemnată ca atare de către consăteni, excepţie făcând, poate, membrii familiei. Un moft pe propria cheltuială? Altfel nu poate fi explicată „scăparea” din partea fiscului care obişnuia să ţină în cleşti de fier orice activitate de întreprinzător: croitorii, cizmarii, sobarii şi alte nevinovate meserii fiind urmărite şi ţinute din scurt la rubrica evidenţă financiară. Cu atât mai mult – fotografii! Registrele fotografilor deţinători de patentă ce se găsesc în depozitele Arhivei Naţionale ilustrează cu lux de amănunte imposibilitatea de fi „nevăzut” în meserie. Nu mai insistăm aici asupra aspectului numit cenzură. Politică, ideologică, militară, la urma urmei. Cenzură dură de tot, planând asupra tuturor persoanelor deţinătoare de maşini de scris, aparate de radio fără fir, şi, mai ales, pentru cei cu aparate de fotografiat.

Afis_Zaharia2

Puţini cunosc ce a însemnat să fii fotograf în URSS, mai cu seamă, în anii ʼ50–ʼ60, supranumiţi „Războiului Rece”. A trăit din plin şi această a doua viaţă. A lăsat în urma în jur de 4000 (patru mii!) de negative format Rolley (6×6 cm) având pe ele scene de o valoare greu de imaginat pentru acea vreme. Mii de imagini trase într-un timp în care nimeni nu fotografia viaţa de zi cu zi. Nunţi, înmormântări, portrete, grupuri. Acasă, la muncă, la creşă, în câmp, la şcoală, în raclă, cu vacile, cu maşina, cu bicicleta. Fotograful purta cu el un şal pentru fundal, aşeza persoana ca pentru un portret şi, până punea la punct aparatul de fotografiat, scena se umplea de lume. Pătratul clişeului avea loc pentru toţi acei care nici nu bănuiau că vor rămâne pe veci vederii noastre de mai târziu. Oameni care nu au avut cuvânt şi libertate de acţiune. Se uită către noi, cei de azi, cu priviri răscolitoare şi copilărească curiozitate. Ca dintr-un film mut. Magie a figuranţilor, martorii martorilor timpului. Fotografia fotografiei, acest delir luxuriant care a spart, ca nicăieri altundeva, pâcla unei epoci închise până acum.  (Nicolae Pojoga)

Preț copertă: 119 lei. Preț promoțional în ziua lansării: 95 lei.

Sesiune de autografe.

Poți procura cartea și online, oriunde ai fi. E simplu. Intră pe shop.cartier.md/

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: