Este mult sau puțin 10 ani pentru un restaurant, judecați și singuri, însă deservirea clienților, mai ales cu bucate „ca la mama acasă” e un lucru suficient de anevoios cât să nască multe neînțelegeri. Olesea Talpă este omul pozitiv, care vede mereu partea plină a paharului și încearcă prin muncă și dedicație să își motiveze echipa de deservire și gătit. Cum alege angajații și cum face față situațiilor dificile, ne-a povestit într-un interviu marca „20+” în platoul EA.md.

„Într-o echipă bună sunt 5 bucătari, care săptămânal se schimbă: există unul principal care face totul la cuptor, la grătar; altul care e ajutor de nădejde; unul care se ocupă doar de patiserie și tăiței – aici chiar e nevoie de o persoană cu mână bună; deci fiecare cu nișa lui de creație. Îmi place când un angajat lucrează cu entuziasm, când investește suflet în bucatele pe care le gătește și servește. Fiecare vrea un salariu, însă dacă îi place să muncească, să fie oameni mereu în local, să fie atmosferă – ăsta e omul meu!

M-am implicat mai mult în activitatea restaurantului de acum 3 ani, timp în care a apărut sala pentru evenimente, odaia pentru copilași. Înainte să mă ocup de restaurant eram linia de legătură dintre artizani, artiști și oamenii sau companiilor care voiau să facă un dar special sau o surpriză pentru apropiați sau angajați. Sunt foarte utile contactele acumulate, dar și experiența. La evenimente speciale pun suflet în organizare, dar și aceste detalii. Poate oamenii nici nu a nevoie de atâta cât cred eu că trebuie. Mă strădui ca invitații să reușească să se relaxeze pe deplin și să aibă parte de o seară relaxantă.

Toată lumea își amintește de gâsca Olesei Talpă, din care faci 5 feluri de bucate – toate gusturile, cele mai delicioase vin din copilărie. Eu încerc uneori să testez pe oaspeții noștri ceva nou, însă nu prea reușesc. Oamenilor le este dor de mâncarea copilăriei, a bunicii, a vecinei, de cartofii prăjiți ca acasă, cu murături; de plăcintele coapte în cuptor – așa îi uimești.

Mă inspiră oamenii care sunt pe aceeași undă ca și mine, am un „feeling” foarte bun la oameni, cred că e o calitate moștenită de la tata – imediat recunosc omul care este pe aceeași undă. Am mai învățat ceva important de la tatăl meu – „Dacă închizi o ușă, lasă întotdeauna o fereastră deschisă”. 

Într-o concurență acerbă pe această piață, cred că trebuie să menții ceea ce ai gândit într-o zi. Spre exemplu eu țin ca produsele să fie toate proaspete, cumpărate în ziua respectivă. De 10 ani, zilnic, sora soțului meu face piața și ea știe foarte bine unde sunt cele mai proaspete ouă, lactate sau verdețuri. Este omul devotat, care are doar o zi liberă pe an – de Anul Nou. Având o alegere atât de vastă, nu poți minți clientul că mâncarea e de astăzi, fiind de fapt de alaltăieri. Oaspeții noștri știu că uneori pot aștepta nițel mai mult, însă asta înseamnă că mâncarea este gătită atunci.

Cred că un manager de restaurant trebuie să știe că ceea ce este acasă – acasă rămâne. Muncești cu oamenii și lor trebuie să le dai încredere, optimism, curaj. Astfel îi motivezi, prin dispoziția bună cu care intri pe ușă. Asta e cel mai important pentru clienții care vin – că bucatele nu au fost doar gustoase, ci și servite din suflet.

Nu sunt perfectă, am și eu momente grele, ca fiecare om. Mă retrag 5 minute, beau o cafea și mă gândesc „Și asta o să treacă”. Atunci când e bine nu te uiți în sus, când îți e greu – cauți pe undeva alinare. Mai panichez uneori, însă soțul meu, Viorel, mă liniștește de obicei. Simt că le acord puțin timp și copiilor – ne bucurăm împreună de seri în familie, pentru că weekend-ul este dedicat afacerii. Mai ieșim în țară, la un picnic.

E dificil și ca mamă, copiii fiind de vârste diferite: cel mare vrea atenție atunci când are el nevoie, cel mijlociu abia așteaptă vacanța, iar fetița este cea mai dorită de mama. Ne liniștește ieșirea dintre blocuri, din cutie – o jumătate de oră pe iarbă verde cu un ceai mare este suficient ca să ne revigoreze. Un pahar de vorbă cu fetele – la fel. Trăiesc cu emoțiile pozitive, încerc să văd pozitivul în orice situație, dar și accept omul. E plăcut să trăiești cu sufletul împăcat, iar de „Acasă de la Mama” nu plecăm niciodată.”

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: