„Împlinirea legendei personale este singura îndatorire a oamenilor”, zice Paulo Coelho în „Alchimistul” și parcă se referă la ceea ce trăiesc, la Chișinău, Doina Ceochină și soțul său - bucătarul italian Valter Giuliano Casella. Legenda personală a lor se numește „Hostaria Amarcord” - probabil unicul restaurant din Chișinău, în care proprietarul este și bucătar, ori unde în meniu sunt doar bucate italiene, pregătite exclusiv din ingrediente italiene (cu excepția cărnii). Amarcord e mai mult decât osterie - este a doua casă a soților, locul în care gustă din cele mai mari împliniri și unde oferă basarabenilor șansa de a gusta din savori unice. Am avea multe să adăugăm la această descriere. Cel mai mult ne-a mișcat însă gestui domnului Casella de a-și urma inima și a pleca din Italia în numele iubirii și a restaurantului pe care avea să-l deschidă la Chișinău.

Doamnă Ceochină, permiteți-ne să începem acest interviu prin a vă cunoaște frumoasa poveste pe care o trăiți alături de soțul dumneavoastră de origine italiană. E o istorie care înfruntă „curentul”, pentru că de obicei, basarabencele își urmează sufletele pereche, indiferent de meridian și nu invers…

Istoria noastră e mai complexă și mai diversă. Valter e numele soțului, a venit în Moldova în vizită la un prieten, fiind intrigat să cunoască țara noastră, deoarece în casa părinților lucra o doamnă ucraineancă și i-a povestit câte ceva despre Moldova. Ne-a făcut cunoștință verișoara mea.

Desigur mi-a captat atenția și nu mi-e rușine să spun, m-am îndrăgostit de la prima vedere…era îmbrăcat foarte elegant, cu gust, avea o voce calmă. Când am rămas singuri, nu m-a făcut să simt jenă; înțelegând că mă rușinez, m-a lut de mână când am traversat strada, m-a rugat să-i arăt locurile dragi mie…

Am inițiat o relație serioasă, fără ca să ne dăm seama…În Italia nu puteam să mă transfer cu traiul, deoarece am doi copii deja formați ca viziune și caracter și nu doreau să schimbe mediul, școala, prietenii. A fost corect și înțelegător că trebuie să fiu cu copiii mei.

A luat el decizia să vină în Moldova, ca să construim o familie și …o afacere. La bătrânețe poate ne ducem în Italia, cine știe.

Vă felicit pentru curajul de a lansa la Chișinău un altfel de restaurant – unul de tip osterie. Știm că nu v-a fost deloc simplu. Vorbiți-ne despre ce înseamnă Hostaria Amarcord și cine sunt oamenii care muncesc cu dedicație aici.

„Osterie”, etimologic, din latină, înseamnă „ospitalitate”, adică suntem un mic restaurant de tip familial și facem ca oaspeții noștri să găsească la noi acea căldură familială ce lipsește în alte localuri. AMARCORD e un dialect întâlnit în regiunea Emiglia Romagna, tradus din italiană ar însemna „mi ricordo”, adică „îmi amintesc”. Este o peliculă a regizorului italian Federico Fellini, despre un tânăr ce își deapănă amintirile adolescentine și care, în 1973 – anul nașterii mele, a luat Premiul Oscar.

Valul migrației a adus la apropierea moldovenilor de cultura italiană. După 3 ani, cum percepeți atitudinea publicului autohton față de această gastronomie – cea mai sănătoasă din lume, de altfel?

Inițial a fost greu, lumea nu ne cunoștea, publicitate „ușoară” nu doream să facem; am hotărât că e mai lung drumul și mai noduros, dar lumea trebuie să ne cunoască din recomandări. Am inițiat aventura noastră doar noi, familia, am făcut cursuri profesionale eu și copiii mei, deoarece nu știam nimic despre această meserie.

Apoi am angajat tineri studenți, ca să-și facă un ban și să nu stea pe spatele părinților. Să știți că sunt și la noi tineri gurmanzi și sunt mândră și bucuroasă de lucrul ăsta. Ne apreciază îndeosebi cei ce au fost peste hotare și înțeleg căt e de important să te alimentezi corect. Dacă inițial pasta ori risotto „al dente” nu prea erau acceptate, acum le consumă cu mare plăcere.

Ați ales un drum defel ușor, de aceea vă rugăm să ne mărturisiți care sunt cele mai mari dificultăți pe care sunteți nevoiți să le depășiți, pentru a fi în continuare cei mai buni.

E prea tare spus „cei mai buni”, permanent există loc de pentru mai bine, însă nu mi-e rușine sau frică să spun că în ceea ce privește bucătăria italiană, chiar suntem buni, dat fiind faptul că gătește Valter. Nu știu dacă mai există un local în Chișinău unde stăpânul e și bucătar. El vine din interior, a crescut în cultura aceasta, o simte, este a lui.

Cele mai mari probleme de care ne ciocnim sunt birocrația moldovenească, incompetența multor oficiali publici și nu în ultimul rând îngâmfarea și proasta cultură a unor concetățeni.

N-aș putea să nu vă întreb despre care sunt impresiile dlui Casella cu privire la cultura, etica și chiar concurența pe care le vede în fiecare zi la Chișinău…

Dumnealui este sceptic, este o persoană politicoasă, stimează poporul nostru pentru că locuiește aici, face ceea ce-i place aici, mulți îl apreciază și le este recunoscător.

Un lucru nu poate să înțeleagă și din păcate nici eu nu reușesc sa-i explic: de ce tinerii noștri se plâng că nu au resurse financiare, dar nici dorință de a lucra, cu cât te comporți mai bine cu ei, cu atât faci mai rău, nu înțeleg că trebuie să lucrezi din plăcere, nu din frică, cum sunt obișnuiți.

În ceea ce privește concurența, nu cred că o putem face cu cineva, din simplu motiv că suntem unicii care fac doar bucătărie italiană sută la sută. Trebuie să înțelegeți că noi facem totul din plăcere, nu ne interesează absolut concurența, iar cei care sunt invidioși, ar fi bine să țină invidia pentru ei, scopul nostru e să fim împăcați cu noi înșine.

Dezvăluiți-ne un secret de pe mesele de bucătărie din restaurantul italian: de unde vin produsele pe care le utilizați pentru prepararea bucatelor din meniu? V-ați propus să încurajați produsele autohtone, ori acestea nu sunt competitive la capitolul calitate?

În meniul nostru găsiți exclusiv bucate italiene, de unde și produsele utilizate sunt doar italiene. Lucrăm cu doi furnizori italieni, ce ne pun la dispoziție produsele. Unicul produs autohton folosit este carnea.

Să știți că nu le folosim pe cele autohtone nu din motivul că nu sunt gustoase produsele noastre; nu neglijăm producătorii autohtoni, pur și simplu ingredientele locale nu se găsesc în rețetele italiene.

A menține de atâți a ani viața unui restaurant de familie înseamnă a te dedica non-stop și continuu. Cum reușiți să vă croiți timp și pentru ceea ce înseamnă intimitate, lipsă de griji, odihnă?

Vă dau dreptate, suntem non-stop în restaurant, de la 7 dimineața până la 23, pentru că ne pasă de oaspeții noștri, pentru că o facem cu dedicație, știm că dacă o să lipsim, se vor face gafe și lucrul acesta nu-l dorim. De multe ori suntem foarte obosiți , dar e o oboseală plăcută. Dacă inițial lucram fără zi de odihnă, acum duminica ne ducem la Ulmu – un sat cu locuri ca în poveste, suntem îndrăgostiți de această localitate.

E greu de crezut că o femeie ca dumneavoastră, proprietară a unui restaurant, reușește să se mențină într-o formă fizică de excepție. Care este secretul?

Mulțumesc pentru compliment, sunteți prea drăguță, poate ar fi cazul să fac ceva, însă din lipsă de timp, mă rezervez la ce mi-a dat bunul Dumnezeu. Muncesc mult… ăsta e secretul…

Vă rugăm să lăsați un mesaj pentru toate cuplurile care, la fel cum ați fost dumneavoastră, își construiesc fericirea conjugală și vor să crească (unul în ochii celuilalt) în cadrul unei afaceri comune.

Faceți ceea ce vă place și cu cine vă place, fiți binevoitori și nu răutăcioși și să vedeți că nu o să simțiți oboseală, plictiseală, dezamăgirile devin nesemnificative și viața – mai frumoasă!

Vă mulțumim pentru acest interviu. Să aveți parte de vizitatori receptivi și sănătate pentru atingerea idealurilor țintite!

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: