Acum un an, Dana Marchitan apărea în premieră pe scena concursului X Factor România. A avut o evoluție plină de energie și spectacol, așa că a decis să se întoarcă la ediția din 2016. Cântăreața spune că și-ar dori să ajungă și în gale. Până atunci, e curioasă să afle de la jurați cât a „crescut” de anul trecut.

„Sunt pentru a doua oară la X Factor, iar în acest an vin cu o portocală pentru Horia Brenciu, în semn de împăcare. Sper să am parte doar de surprize plăcute”, spune Dana, în prezentarea sa.

Jurații au recunoscut-o din prima pe basarabeancă, mai ales Horia, care a acceptat portocala. Dana le-a mărturisit că a venit și în acest an la concurs, pentru că i-a plăcut experiența de anul trecut.

Pentru evoluția sa, Dana a ales să interpeteze „Leila Pala Tute” – o piesă din repertoriul trupei Gogol Bordello, stârnind admirația tuturor.

Cântăreața a fost onorată cu 4 de DA din partea juraților, care au aplaudat-o pe finalul numărului artistic:

„Așa am lăsat-o, așa am găsit-o! Bine ai revenit la X Factor”, i-a mărturisit Horia Brenciu.

„Ești foarte energică și foarte de spectacol. Asta îmi place. Mă bucur foarte mult că te-ai întors. DA”, a adăugat Ștefan Bănică.

„Dana, tu surprinzi de fiecare dată. Ești plină de energie, ai talent, știm cu toții. Nu știu dacă îți dorești cu adevărat X Factor-ul sau doar o apariție. Răspunsul meu este DA”, a spus Ștefan Bănică.

„O prezență foarte plină de lumină. Vocal – e cu siguranță acceptabil și mai bine decât atât. E foarte complicat să cânți și să dansezi în ritmul în care ai făcut-o tu. Mi-a plăcut. Eu spun DA”, a punctat și solistul din Carla’s Dreams.

 

Distribuie articolul: